Selecţionata Insulelor Comore a produs o surpriză prin victoria în faţa reprezentativei Ghanei cu scorul de 3-2, marţi seara, la Garoua, într-un meci din Grupa C a Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal, competiţie găzduită de Camerun, conform Agerpres.
Comorezii, debutanţi la un turneu final, au deschis scorul rapid, în min. 4, prin El Fardou Ben Nabouhane (Steaua Roşie Belgrad), primul gol al acestei echipe la un turneu final. Ahmed Mogni (Annecy) a majorat diferenţa în min. 62, dar Ghana, cvadruplă campioană a Africii (1963, 1965, 1978, 1982), a reuşit egalarea în mai puţin de un sfert de oră, prin golurile înscrise de Richmond Boakye (Beitar Ierusalim), în min. 64, şi Alexander Djiku (Racing Strasbourg), în min. 77. Comore a marcat golul victoriei prin Mogni (85).
Pentru prima oară în istorie echipa Ghanei nu a reuşit să câştige măcar un meci în faza grupelor, în 22 de participări la turnee finale. Selecţionata ''stelelor negre'' a jucat trei sferturi din meci în zece oameni, Andre Ayew fiind eliminat în min. 25.
Echipa din Insulele Comore păstrează şanse de a merge în optimile de finală de pe locul al treilea din grupă, în timp ce Ghana a ocupat ultimul loc.
În celălalt meci al grupei, Maroc şi Gabon au terminat la egalitate, 2-2, şi s-au calificat împreună în optimile de finală.
Echipa Marocului a ocupat primul loc, cu 7 puncte, urmată de Gabon, cu 5 puncte, Insulele Comore, cu 3 puncte, Ghana, cu 1 punct.
Insulele Comore - Ghana 3-2 (1-0)
Au marcat: El Fardou Ben Nabouhane (4), Ahmed Mogni (62, 85), respectiv Richmond Boakye (64), Alexander Djiku (77).
Garoua, Stade Omnisport Roumdé Adjia
Au evoluat echipele:
Ghana: Wollacott - Yiadom (Owusu, 81), Amartey, Djiku, Abdul Rahman Baba (Addo, 46) - Sulemana (Paintsil, 60), Partey, Kyereh, Abdul Issahaku (Boakye, 60), - J. Ayew, A. Ayew (căpitan). Selecţioner: Milovan Rajevac.
Comore: Ben Boina (Ahamada, 26) - Mdahoma, Zahary, Benjaloud Youssouf (Rafidine Abdullah, 90) - Selemani, Ibroihim Youssouf (Mattoir, 60), Mchangama, Mogni, Bakari - Fouad Bachirou (Nadjim Abdou, 90) - Ben Nabouhane (căpitan). Selecţioner: Amir Abdou.
Arbitru: Boubou Traoré (Mali).
Gabon - Maroc 2-2 (1-0)
Au marcat: Jim Allevinah (21), Naif Aguerd (81, autogol), respectiv Sofiane Boufal (74 - penalty), Achraf Hakimi (84).
Yaounde, Stade Ahmadou Ahidjo
Au evoluat echipele:
Gabon: Jean Noel Amonome - Junior Assoumou, Bruno Ecuele Manga, Lloyd Palun - Alex Moucketou-Moussounda (Louis Ameka Autchanga, 64), Johann Obiang, Guelor Kanga, Andre Biyogo Poko, Anthony Oyono - Jim Allevinah (Kevin Mayi, 88), Aaron Salem Boupendza (Axel Meye, 90). Selecţioner: Patrice Neveu.
Maroc: Munir - Achraf Hakimi, Sofian Chakla (Romain Saiss, 89), Naif Aguerd, Adam Masina - Ilias Chair (Selim Amallah, 31), Azzedine Ounahi (Tarik Tissoudali, 89), Sofyan Amrabat, Faycal Fajr (Aymen Barkok, 57) - Ayoub El Kaabi (Sofiane Boufal, 57), Youssef En-Nesyri. Selecţioner: Vahid Halilhodzic.
Arbitru: Beida Dahane (Mauritania).
Insulele Comore au produs surpriza la Cupa Africii pe Națiuni, au învins Ghana cu 3-2
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

10
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
10

18
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
18

37
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
37

29
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
29

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

19
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
19

33
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
33

23
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
23

3.603
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.603

227
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
227

143
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
143

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

100
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
100
















Comentează