Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire între premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, pentru a discuta problemele Orientului Apropiat

benjamin netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit luni, la Amman, cu regele iordanian Abdullah al II-lea, cu care a discutat probleme regionale, printre care şi statutul Ierusalimului, transmit AFP, dpa şi Xinhua, citând surse oficiale din cele două state vecine, informează Agerpres.

Vizita lui Netanyahu a fost una din puţinele sale deplasări în Iordania, una din cele două ţări arabe, alături de Egipt, care au încheiat pacea cu Israel.

Potrivit unui comunicat al cabinetului regal de la Amman, cei doi lideri au evocat procesul de pace israeliano-palestinian, aflat în impas din 2014.

Regele Abdullah al II-lea a reiterat 'necesitatea de a face să avanseze eforturile în vederea unei reglementări a conflictului israeliano-palestinian pe baza soluţiei cu două state', ce înseamnă crearea unui stat palestinian care să coexiste cu Israel, a precizat comunicatul.

La Ierusalim, un comunicat emis de biroul de presă al lui Netanyahu precizează că scurta întrevedere a avut loc la Amman şi a vizat chestiunea Ierusalimului, una din cele mai spinoase ale conflictului israeliano-palestinian.

Vezi și: Coaliţia arabă angajată în conflictul din Yemen a intrat în clădirea principală a aeroportului din Hodeidah

Iordania, aliat al Statelor Unite, este un actor istoric în procesul de pace, dar şi gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalimul de Est. Regele Iordaniei este considerat o voce moderată în regiune.

'Dl Netanyahu a reiterat angajamentul Israelului de a respecta statu quo-ul în locurile sfinte de la Ierusalim', arată comunicatul israelian.

Israel a numit în februarie un nou ambasador în Iordania, continuând normalizarea relaţiilor cu Amman după luni de tensiuni în urma asasinării a doi iordanieni de către un agent de securitate israelian în incinta reprezentanţei diplomatice în 2017.

Întâlnirea de la Amman a avut loc în săptămâna în care Jared Kushner, consilier special şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, şi Jason Greenblatt, trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, sunt aşteptaţi în regiune pentru discuţii privind pacea în Orientul Mijlociu şi criza umanitară din Fâşia Gaza.

Potrivit presei israeliene, Kushner ar putea prezenta planul de pace al lui Trump pentru Israel şi palestinieni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.