Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire între studenţi şi reprezentanţii unor instituţii publice pe tema angajărilor în sistemul public

absolventi

Şefi ai mai multor instituţii publice - Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, Prefectura Prahova, Primăria Câmpina, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova - au participat, miercuri, la o întâlnire cu studenţii din ultimii ani de facultate şi cursanţi la masterat în care s-au dezbătut modalităţile prin care absolvenţii se pot angaja în administraţia publică. Întâlnirea are loc la o zi după ce Guvernul a anunţat blocarea angajărilor în sistemul bugetar, de la 1 iulie, conform news.ro.

"Cum mă pot angaja în administraţia publică după terminarea studiilor? Cât dintre cele învăţate în timpul facultăţii voi putea pune şi în practică? Oare cum aflu de posturile vacante, de unde fac «rost» de experienţa cerută de angajatori şi cui mă adresez dacă nu-mi sunt respectate drepturile în câmpul muncii? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le au mulţi dintre studenţii aflaţi în ultimii ani de facultate sau masterat şi care îşi doresc să se angajeze imediat cum obţin diploma. Şi nu mai este o noutate că mulţi vor «la stat» pentru siguranţa job-ului, motivaţia salarială şi alte beneficii de care au auzit din diverse surse mai mult sau mai puţin adevărate. Astăzi, răspunsurile la întrebările de mai sus, şi nu numai, le-au obţinut tineri care studiază Ştiinţe Administrative la Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti şi care au participat la întâlnirea-dezbatere cu tema «Administraţia Publică între teorie şi practică»”, au scris, miercuri după-amiază, pe Facebook, reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova.

Întâlnirea dintre studenţi şi reprezentanţii instituţiilor publice a fost moderată de către Mihai Apostolache, un politician care este în conferenţiar universitar doctor la UPG şi consilier judeţean.

La dezbatere au participat unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Prahova, directori sau membri ai conducerii Prefecturii Prahova, Primăriei Câmpina, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova.

"Întâlnirea-dezbatere”, aşa cum a fost prezentată de Consiliul Judeţean, are loc la doar o zi după ce Guvernul a decis ca, de la 1 iulie, angajările în administraţia publică să fie suspendate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.