Întâlnire Iohannis-Ponta la Cotroceni. UPDATE

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-01-2015

Actualizat: 08-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta se întâlnesc joi dimineaţa la Cotroceni, pentru discuţii despre bugetul Apărării. Întâlnirea este programată pentru ora 11.00.

Temele principale sunt situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani. Aceleaşi subiecte vor fi abordate şi luni, în discuţiile dintre Iohannis şi reprezentanţii partidelor parlamentare.

Cei doi au avut discuţii şi miercuri, pe tema atentatului de la Paris.

După întâlnirea cu Iohannis, Victor Ponta se va deplasa la Ambasada Franţei la Bucureşti, la ora 12.30, pentru discuţii despre atacul armat din Paris.

UPDATE: La discuţii participă şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. În cadrul discuţiilor se va aborda şi strategia de negociere dintre România şi Comisia Europeană privind acceptarea unui deficit mai mare, pentru majorarea cheluielilor cu Apărarea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri