Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnirea dintre Jean-Claude Juncker şi Benjamin Netanyahu a fost anulată din cauza ninsorii de la Bruxelles

getty
Juncker, telefon

Ninsoarea abundentă de la Bruxelles a impus anularea întâlnirii de luni dintre preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează agenţia EFE. Din cauza condiţiilor meteo, 'premierul (Netanyahu) a fost nevoit să părăsească Bruxelles-ul mai devreme, pentru a ajunge la timp în Israel, unde trebuie să participe la un vot important', a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, conform Agerpres.

Până la orele prânzului, pe aeroportul Zaventem din Bruxelles au fost anulate 50 de zboruri şi alte 90 au înregistrat întârzieri, motiv pentru care 'singura soluţie pentru a ajunge la timp era să plece mai devreme', a adăugat Schinas. Netanyahu a venit la Bruxelles pentru a participa la Consiliul UE pentru Afaceri Externe, unde a luat parte şi la un dejun informal cu miniştrii europeni de externe, pe agenda sa fiind şi o întrevedere cu Juncker.

Aceasta a fost prima vizită a unui şef al guvernului israelian la instituţiile europene în ultimii 22 de ani, ea având o importanţă specială în contextul recentei decizii a preşedintelui Donald Trump de recunoaştere a Ierusalimului capitală a statului Israel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.