Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întârzieri uriașe pentru turiștii români: Două zboruri Blue Air au decolat după șapte ore

tripsta.co.uk
blue air

Două zboruri cu întârzieri ale companiei aeriene Blue Air au decolat joi seară după întârzieri de până la șapte ore. Situația a fost cauzată de întârzierile acumulate de către aeronave în cursele anterioare, potrivit reprezentanților companiei, care au răspuns unei solicitări MEDIAFAX.

Aeronavele cu întârzieri aveau ruta București - Larnaca (Cipru), respectiv Malaga - București.

Compania își cere scuze pasagerilor afectați de iregularitățile ce au intervenit joi pe anumite zboruri.

"Situația a fost cauzată de întârzierile acumulate de către aeronave în cursele anterioare. Pasagerii au fost informați și au primit asistență pe aeroport și prin call center", au precizat reprezentanții Blue Air pentru MEDIAFAX.

"Putem confirma faptul că ambele zboruri, respectiv OB 137, București Larnaca și OB 126, București - Malaga au decolat, cu o întarziere de 3 ore și 35 minute, respectiv 7 ore și 20 minute".

Blue Air mai spune că are ca prioritate rezolvarea iregularităților astfel încât nicio cursă să nu fie anulată iar pasagerii să ajungă la destinație în siguranță și în cel mai scurt timp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.