Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INTERCEPTĂRI în dosarul poliţiştilor reţinuţi de DNA: "Ăştia conduc, politicul"

După percheziţiile DNA de la IPJ Timiş, de luni dimineaţa, şi audierile care au durat până târziu în noapte, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore pentru 8 persoane. Acuzaţiile care li se aduc celor reţinuţi sunt abuz în serviciu, luare de mită, hărţuire şi uzurparea funcţiei. Din interceptările din dosarul de la DNA reiese şi modul în care gândeau inculpaţii întreaga operaţiune care i-a adus în vizorul procurorilor.

Primarul oraşului Recaş, Pavel Teodor, exercita presiuni şi acte de imixtiune asupra comenzii I.P.J. Timiş şi a Poliţiei Recaş, direct şi prin persoane cu funcţii, pentru ca polițiștii să nu-şi mai îndeplinească atribuţiile de serviciu pe linia constatării contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul rutier.

Astfel, obedienţa şefului Poliţiei Oraş Recaş, Temu Marian Dorinel, faţă de primarul localităţii este deplină, sugerându-le polițiștilor din subordine să răspundă dorințelor primarului: „Acuma, eu zic că totuşi, cale de întoarcere există şi ce vreau eu să spun? Nu are rost, noi, să ne punem cu ăştia, că până una – alta ăştia conduc. Politicul”.

Comisar şef Temu Marian Dorinel a explicat polițiștilor din subordine că nu se pot pune cu autorităţile locale şi unii polițiști au fost sfătuiți să accepte alt post, altă funcţie, undeva unde nu ar deranja pe nimeni, altfel, putându-se ajunge la desființare de funcții. Primarul era preocupat să nu existe controale rutiere în comuna sa, pentru a nu-i afecta ţinta de peste 51% din voturi la alegerile prezidențiale.

Preocuparea conducerii IPJ Timiș pentru rezolvarea interesului primarului era maximă, deoarece se interesau dacă polițiști care își făceau datoria și aplicau legea "s-au liniștit". Iar când au aflat că a mai fost aplicată o amendă de 3.200 lei unui consilier local, adjunctul IPJ, Bolboș, a intervenit: „Păi nu-s normali mă!”, ….„n-au înţeles încă nimic”, referindu-se la faptul că nesocoteau permanent cerinţele primarului de a nu mai fi sancţionaţi cei din cercul său de interese.

Vezi şi: DNA a reţinut 8 persoane în scandalul de corupţie de la Poliţia Timiş

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.