Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INTERCEPTĂRI incendiare în scandalul UMF Iaşi: Şi-a trădat cel mai bun prieten, la ordinul DNA

Scandalul care vizează modul în care a fost implementat un proiect european prin care a fost instalată o platformă de învăţământ destinată studenţilor şi profesorilor din cadrul Universitătii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi ia amploare. La termenul de luni din acest dosar, procurorii au prezentat înregistrări din biroul rectorului de la UMF Iasi, înregistrări realizate în urmă cu câtiva ani de principalul martor al acuzării, Sorina Mărgineanu. Astfel, înregistrările scot la iveală faptul că femeia şi-a trădat cel mai bun prieten, lucru care l-a surprins şi pe procurorul de caz.

Luni, la Tribunalul Suceava a avut loc un nou termen de judecata in dosarul in care au fost dati pe mana judecatorilor, sub acuzatii de coruptie, unele dintre cele mai grele nume din cadrul UMF Iaşi, dar si functionari din cadrul Ministerului de Comunicatii.

Printre cei trimisi in judecata se numara doi dintre fostii rectori, respectiv Vasile Astarastoae si Dragos Pieptu. La termenul de ieri a fost audiat un fost agent de vanzari de la firma Maguay, Alexandru Ioan Rogojina. Acesta le-a povestit judecatorilor despre modul in care a fost implicat in realizarea proiectului tehnic care a stat la baza construirii platformei de e-learning. Un aspect important al declaratiei a fost cel referitor la scrierea caietului de sarcini. "Eu nu am participat la scrierea caietului de sarcini. A fost o exprimare nefericita in declaratia data la DNA Iasi", a explicat martorului, incercand sa convinga instanta ca ceea ce apare in prima declaratie, data in faza de urmarire penala, nu este adevarat.

Partea cea mai interesanta a termenului de ieri a fost data de audierea, pentru a treia oara, a Sorinei Margineanu, femeia de la care a pornit tot acest scandal de la UMF Iasi. Instanta de judecata a considerat ca se impune chemarea ei din nou la bara, pentru ca trebuia sa fie audiata o inregistrare care se regaseste pe CD-urile din dosar. Era obligatoriu ca Sorina Margineanu sa asiste la audierea in sala de judecata a acestei inregistrari pentru ca, prin ceea ce pare o scapare a anchetatorilor, nu se face referire la continutul acesteia in actul de acuzare. Inregistrarea este una extrem de interesanta, pentru ca subliniaza in primul rand josnicia de care dau dovada cei care vor sa faca rau cuiva, indiferent de consecinte. Inregistrarea a fost realizata pe data de 21 ianuarie 2011, in biroul rectorului Vasile Astarastoae, scrie bzi.ro.

Sorina Margineanu, fosta sotie a lui Adrian Ciureanu, directorul Departamentului de Comunicatii din cadrul UMF Iasi, a realizat-o cu aparatura pusa la dispozitie de procurorul de la DNA Iasi. Aceasta discutie a fost difuzata ieri in sala de judecata. A durat aproximativ jumatate de ora, insa, in momentul in care s-a incheiat, Sorina Margineanu parea foarte speriata de ceea ce a facut si a spus ca nu a inteles nimic din ceea ce s-a discutat acolo. 

"S-ar putea sa fie vocea mea, nu sunt sigura. N-am inteles nimic din ce se discuta acolo", a declarat Sorina Margineanu. "Eu am auzit foarte bine si nu stiam de aceasta discutie", a replicat prof. Vasile Astarastoae. Dupa ce s-a balbait cateva secunde, fara sa inteleaga nimeni ce vrea sa spuna, Sorina Margineanu, principalul martor al acuzarii din acest dosar, a cerut instantei lamuriri suplimentare cu privire la aceasta inregistrare. 

"Nu pot sa va dau eu mai mult, pentru ca nu eu am facut inregistrarea", a replicat judecatoarea. Cu multa buna-vointa, presedintele completului de judecata a mai pus odata inregistrarea, iar Sorina Margineanu s-a dus in fata si a stat lipita de boxe inca jumatate de ora. Si-a dat seama atunci cu adevarat ca inregistrase o discutie cu unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, respectiv prof. Vasile Astarastoae.

"Da, eram intr-o relatie de prietenie cu acesta, insa, atunci cand am facut aceasta inregistrare, era o discutie obisnuita. Am lucrat si intr-un proiect cu domnul Astarastoae. Eu nu stiu exact ce am inregistrat, pentru ca i-am returnat procurorului de caz aparatura dupa acea intalnire", a explicat Sorina Margineanu.

Desi avea un razboi doar cu sotul sau, Sorina Margineanu n-a ezitat sa-i bage in toata aceasta poveste pe unii dintre apropiatii sai.

"De obicei inregistrati intalnirile obisnuite pe care le aveti cu prietenii?", a intrebat mai mult retoric presedintele completului de judecata. Dupa ce a ascultat inregistrarea, principalul martor al acuzarii s-a contrazis de mai multe ori si cauta cele mai diletante raspunsuri. "Va recunoasteti vocea? Recunoasteti ca ati purtat asemenea discutii?", a interogat-o judecatoarea. 

"Mi-ati pus doua intrebari si nu stiu la care sa raspund... Sunt inflexiuni care seamana cu vocea mea. Recunosc portiuni din discutii purtate in diverse momente. Sunt unele afirmatii pe care nu le recunosc, pentru ca nu le vad rostul. Nu stiu daca am inregistrat eu aceasta discutie pe care am auzit-o in sala astazi. Eu am inregistrat ceva in biroul domnului profesor Astarastoae, dar nu stiu daca am inregistrat ceea ce am auzit astazi. Nici nu mai tin minte, ca au trecut 100 de ani de atunci", a raspuns Sorina Margineanu. 

"Ne invartim in jurul cozii si nu obtinem niciun raspuns", a replicat judecatoarea. La insistentele instantei, martora si-a mai amintit cate ceva: "Procurorul de caz mi-a cerut sa inregistrez o discutie oarecare cu domnul Astarastoae. Nu-mi amintesc cum a luat legatura cu mine procurorul. Procurorul de caz nu mi-a cerut sa inregistrez ceva anume, ci voia o simpla discutie cu domnul Astarastoae".

In discutia difuzata, luni, in sala de judecata sa discuta foarte multe de ancheta care se afla in curs la DNA Iasi, pentru ca rectorul o suspecta pe Sorina Marginean ca a depus plangerea si ca trebuie sa furnizeze foarte multe documente procurorilor. Aceasta ii spunea ca nu stie nimic de vreo ancheta a procurorilor de la DNA desi avea aparatura de inregistrare asupra ei. In aceeasi discutie, Sorina Margineanu sustine ca-l va distruge pe Adrian Ciureanu, Daniela Drugus si Corvin Pughiun. 

"Nu am facut nimic din ceea ce zic acolo. Sunt vorbe aruncate in vant", a spus ieri femeia. "Este adevarat, nu m-a omorat", a raspuns Adrian Ciureanu. "Nu inca!", a replicat fosta lui sotie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.