Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Internaţionalul australian Aaron Mooy şi-a anunţat retragerea din activitate

etimg.com
minge

Mijlocaşul australian Aaron Mooy, proaspăt campion al Scoţiei cu Celtic Glasgow, a anunţat, vineri, că pune capăt carierei de fotbalist cu efect imediat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Internaţionalul de 32 de ani (57 selecţii, 7 goluri) a fost un stâlp pentru naţionala Socceroos de la debutul său în 2012, participând la Cupele Mondiale din 2018 şi 2022.

Mooy, care a trecut pe la Huddersfield şi Brighton, cu o experienţă de două sezoane în China, la Shanghai Port, a venit anul trecut la Celtic, cu care a reuşit tripla în ultimul sezon sub comanda fostului selecţioner australian Ange Postecoglou.

''Am avut onoarea să joc alături de unii dintre cei mai buni fotbalişti produşi de Australia şi am legat prietenii pe viaţă de-a lungul carierei'', a afirmat Mooy într-un comunicat.

''Decizia de retragere a fost una extrem de dificilă, însă consider că a venit momentul să ofer generaţiei viitoare şansa de a trăi experienţa fotbalului internaţional'', a mai spus Mooy.

Directorul general al Federaţiei australiene, James Johnson, a avut cuvinte frumoase despre Mooy: ''Închizând acest capitol din viaţa sa, Aaron se alătură unui grup de jucători iluştri, care au jucat în mod regulat în Premier League, au participat la mai multe Cupe Mondiale şi au purtat tricoul naţionalei în mai mult de 50 de meciuri''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.