Intervenţie dificilă din cauza viscolului pentru salvarea a şase persoane rămase înzăpezite lângă o pădure din Mehedinţi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 23-03-2018

Actualizat: 23-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii intervin, vineri dimineaţă, pentru recuperarea a şase persoane care au rămas înzăpezite într-o zonă de pădure dintr-o localitate din judeţul Mehedinţi, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) spun că intervenţia este dificilă din cauza stratului consistent de zăpadă şi a viscolului.

Conform ISU Mehedinţi, un detaşament de pompieri intervine într-o zonă de pădure aflată lângă DC 22, în comuna Livezile. Pompierii au ajuns la faţa locului vineri dimineaţă, găsind înzăpezite şase persoane - cinci bărbaţi şi o femeie - care sunt în stare bună, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii spun că intervenţia este una dificilă din cauza zăpezii, care atinge 20-25 de centimetri înălţime, şi a vizibilităţtii reduse, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri