Intervenție la Sulina pentru preluarea unui bolnav de pe o navă cargo sub pavilion Barbados

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-05-2024

Actualizat: 21-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Reuters

O navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit marți, la Sulina, pentru preluarea unui membru al echipajului unei nave cargo sub pavilion Barbados, care avea nevoie de ajutor medical, potrivit mediafax.

ARSVOM a fost solicitată, marți, în jurul orei 11.00, să intervină în vederea efectuării unei operațiuni tip Medevac.

Potrivit ARSVOM, la bordul navei cargo Sea Horse, sub pavilion Barbados, un membru al echipajului avea nevoie de ajutor medical de urgență, prezentând simptome de hipertensiune arterială.

Nava Sar Apollo s-a deplasat la caz și a preluat bolnavul pe care l-a predat în condiții de siguranță și conștient către echipajul medical de la mal.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri