Premium
“Noi nu facem șuruburi, noi lucrăm cu destine”, spune Mădălina Afrăsinie, președinta Secției a VI-a civilă de la Tribunalul București, cea care și-a cerut iertare celor care au stat pe nedrept în închisoare. Aceasta a vorbit, pentru MEDIAFAX, despre lipsurile sistem, schimbarea legii și protocoale.
“În ceea ce priveşte încheierea protocoalelor de instanţe, de Inspecţie, de CSM, de MJ. Din punctul meu de vedere excede atribuţiilor prevederilor legale, excede logicii juridice, excede bunului simţ. (…) Au extins nepermis competenţele Serviciului Român de Informaţii, iar ceea ce ne-a deranjat şi m-a deranjat foarte mult a fost ultimul protocol al SRI cu inspecţia prin care SRI verifica eventualele abateri disciplinare ale judecătorului”, spune judecătoarea Mădălina Afrăsinie despre protocoalele secrete ale SRI cu instituții din cdomeniul justiției.
Magistratul este deranjat în special de protocolul dintre SRI și Inspecția Judiciară, ce a creat cadrul pentru ca date despre magistrați să fie transmise Inspecției. Ceea ce înseamnă că magistrații au putut fi oricând ascultați.
“Oare SRI a făcut astfel de verificări cu privire la mine, pentru că oricum sunt destul de vocală? Ce treabă are SRI cu privire la acțiunile mele disciplinare? Ține de securitatea statului? Ce caută el în activitatea noastră să verifice abaterile disciplinare? (…) Securitatea, Departamentul Securității Statului e amator în comparație cu ce vedem acum. Cel puțin eu așa văd. E păcat, pentru că au murit copii în 89 și se pare că au murit degeaba”, declară judecătoarea.
Aceasta a explicat, în interviul acordat MEDIAFAX, și de ce a decis să își ceară iertare persoanelor condamnate pe nedrept, vorbind despre condițiile inumane de detenție din multe locuri.
Totodată, Mădălina Afrăsinie a vorbit despre necesitatea Secției de Investigare a magistraților, despre Ordonanța care modifică legile Justiției, dar și despre delegări și pensionări anticipate.
“Nu ştiu dacă pensionarea la 20 de ani era o explozie pe sistem astfel încât intra sistemul în colaps. Îmi pare rău că spun, dar sistemul este în colaps de foarte mult timp. Repet, atâta vreme cât nu am oameni, nu am personal de specialitate, nu am spaţii. (…) Spre deosebire de procurori, noi judecătorii nu putem fi delegat la instanțele ierarhic superioare dacă nu avem cadrul acelei instanțe. Ceea ce fie vorba între noi, naște oarecum niște invidii, omenește vorbind. Nu cred că poți să ajungi, ca judecător de judecătorie să te delege dacă s-ar putea direct la Curtea de Apel sau la Înalta Curte”.
Redăm integral interviul:
MEDIAFAX: Recent, ați avut o ieșire pe Facebook și ați spus că vă cereți iertare, public celor care au fost arestați și apoi achitați. Din punctul dumneavoastră de vedere, au existat victime ale unui sistem abuziv și de aici reacția?
Mădălina Afrăsinie: Nu știu dacă se poate vorbi despre un sistem abuziv. Nu plec de la premisa că colegul care a dat un mandat de arestare sau care a reținut o persoană dând ordonanța de reținere acționa cu rea-credință. Asta o spun din prisma faptului că mi-am început cariera ca judecător de Penal, emițând mandate de arestare. Ca atare, sau asociez această situație unui comportament abuziv al judecătorului sau al procurorului deja este mult prea mult. De ce am simțit nevoia să îmi cer scuze? Pentru că m-am pus în pielea celui care a fost reținut, care a fost arestat pe o perioadă de timp și care a fost achitat. Pentru că viața unor astfel de oameni este aproape distrusă. Puțini sunt cei care rezistă la un astfel de șoc, puțini sunt cei care reușesc să treacă peste acest hop al vieții, astfel încât după ce se încheie totul să își continue viața ca și când nimic nu s-a întâmplat. Nu. Te traumatizează.
Nu știu dacă mulți au fost în așa-numitul „Beciul Domnesc” sau în închisorile din România ca să vadă condițiile în care sunt deținuți cei care au mandat de arestare. Același lucru îl putem spune și despre spitale, pentru că știm foarte bine cum arată, dar mă limitez deocamdată să vorbesc despre ceea ce știu. În Institutul Național al Magistraturii, profesorul de Penologie gândindu-se că poate unii dintre noi vom ajunge să judecăm dosarele penale, ne-a plimbat în arestul preventiv și la Jilava și la Rahova ca să vedem condițiile și să ne gândim de două ori înainte să trimitem în închisoare oameni. Șocul este fantastic. Nu mi-am imaginat o asemenea degradare a ființei umane în astfel de locuri de astfel de locuri de deținere. Eu nu merg pe ideea că dacă omul a greșit, trebuie să-l omorâm. Atunci, să reintroducem pedeapsa cu moartea, și ştim un lucru. Ai greșit, îți ispăşeşti pedeapsa, dar în condiţii decente.
Or, tocmai asta este problema la noi, că nu avem astfel de condiţii, dovadă și hotărârea pilot data de CEDO împotriva României în privința penitenciarelor. Iar momentul în care persoanele nevinovate au trecut prin această traumă că se numește reținere, că se numeşte arest, este un lucru asupra căruia nu am crezut că voi apuca să mai trăiesc data fiind democrația din țara noastră. Nu cred că este vorba despre un abuz al judecătorului, dar ceva, undeva s-a rupt.
MEDIAFAX: Ce nu a mers bine?
Mădălina Afrăsinie: Nu ştiu. Eu mă raportez și la ce se întâmplă la mine în Comercial. Eu, dacă am greşit într-o soluţie, Curtea de Apel vine şi o schimbă în calea de atac. Dacă mi-a schimbat această soluție, că am greşit şi asta mă face să mă întreb unde am greşit? La interpretarea legii? Dacă da, de ce am ajuns să greşesc? Am greșit cu privire la modul de analizare a probelor? Ce s-a întâmplat? E vorba de oboseală, e vorba de suprasolicitare neuropsihică sau este pur şi simplu superficialitate? Ca atare trebuie din când în când să ne facem o analiză a ceea ce suntem noi, ce am vrut să devenim şi ceea ce am devenit între timp.
MEDIAFAX: Dumneavoastră, ca magistrat, ați văzut de-a lungul activității abuzuri în sistem?
Mădălina Afrăsinie: Nu. În întreaga carieră de până acum, nimeni nu a venit să îmi spună: „În dosarul cutare, dai soluția cutare” sau „Vezi că, dacă nu dai soluția cutare, s-ar putea să dai cu subsemnatul pe la anumite organe ale statului”. Nici nu cred că ar îndrăzni să îmi ceară cineva. Nu am auzit la Sectorul 2, că acolo am fost judecător. Nu am auzit la Tribunal, că sunt de 9 ani în Tribunal, de 5 ani conduc Secția a VI-a Civilă. Dacă aș vedea și aș fi în situația în care aș constata un abuz, aș fi prima care ar reclama acest aspect.
MEDIAFAX: Se tem magistrații? Vă întreb asta și în contextul dosarelor de la DNA cu magistrați. E o presiune?
Mădălina Afrăsinie: Presiunea e exact ca și independența noastră. Dacă tu nu simți că ești independent, poate să scrie mama Constituției. Dacă eu nu mă simt, nu am cum să acționez ca un judecător independent. Presiune – la fel, ține de fiecare persoană în parte. Dar o asemenea plângere, o asemenea sesizare îți lasă un gust amar. Mi-aduc aminte când mi-a venit prima clasare cu plângerea – eram în Civil - făcută de un cetățean căruia îi respinsesem o acţiune. Nu am ştiut despre ce este vorba. Când a mi-a venit rezoluția şi am citit, mi s-au tăiat pur şi simplu picioarele. Am fi ipocriți să nu recunoaştem că nu există acel semn de întrebare: „Dacă dau soluţia cutare, există riscul să mă trezesc cu vreo plângere prin care să fiu luat la puricat, să fiu acuzat că aş fi dat soluţia... nu știu”.
MEDIAFAX: Un alt subiect intens discutat săptămâna aceasta este Ordonanța privind legile justiției. Această Ordonanță reglează situația din sistemul judiciar sau mai mult încurcă?
Mădălina Afrăsinie: Spre deosebire de procurori, noi judecătorii nu putem fi delegat la instanțele ierarhic superioare dacă nu avem cadrul acelei instanțe. Ceea ce fie vorba între noi, naște oarecum niște invidii, omenește vorbind. Nu cred că poți să ajungi, ca judecător de judecătorie să te delege dacă s-ar putea direct la Curtea de Apel sau la Înalta Curte, să judeci definitive niște soluții, că nu ai de unde să știi materia, nu ai judecat în acea materie. Noi am zis de foarte mult timp că delegările, detașările pe vertical, în condițiile în care persoana respectivă nu are grad, nu au ce să caute în sistem. Vrei un sistem profesionist, ia-o de jos și învață toate etapele.
Dacă a bulversat sistemul, habar n-am pentru că bine nu pot să nu mă întreb retoric. Au trecut prin Parlament, a fost analizată de Curtea Constituțională, nu și-au dat seama atunci că sunt niște probleme? Bun, și-au dat seama acuma în ultimul ceas că le-a atras atenția Comisia de la Veneţia. Comisia de la Veneţia nu a venit să vorbească şi cu noi cei care nu avem niciun fel de implicare în viaţa penală. Noi, civiliștii, însemnând Civil Comercial, Contencios, Dreptul Muncii, Falimente, reprezentăm cam 96-97 la sută din numărul cauzelor din întreaga ţară. Nu au venit să ne întrebe cum vedem noi ceea ce se întâmplă la nivelul sistemului.
Pensionarea la 20 de ani era pe vechea lege 92/1992. Că ieșea lumea la pensie? Nu ştiu. În secţia pe care o conduc sunt şase oameni care au o vechime cuprinsă între 22-24 de ani, din 39. Din ei doar doi sau trei au zis chiar vor să plece. Eu merg mai departe cu raţionamentul şi întreb oare ei nu s-u întrebat de ce noi, în plenitudinea experienței noastre profesionale,vrem să plecăm? Am 43 de ani, peste doi ani fac 20 de ani în magistratură..
Să ies la pensie la 45-46 de ani când într-adevăr e o experienţă de viaţă pe care am acumulat-o în profesie, de ce vreau să plec? Toată lumea se întreabă, spune că sunt beneficiile pensiei. Nu este adevărat.
MEDIAFAX: De ce vor să plece?
Mădălina Afrăsinie: Din cauza volumului de muncă. Din cauza faptului că au ajuns să facă o producţie la hectar. Totul este pe repede-nainte faptul, că se soluţionează dosare într-o lună, două, trei, şi eu reuşesc să motivez o hotărâre peste un an. Este fără efect pentru acea parte. Este frustrant pentru parte că primeşte hotărârea peste un an de zile, este frustrant pentru mine, ca judecător, pentru că nu pot să-mi exercit activitatea aşa cum scrie la lege şi cum mi-am imaginat-o că ar trebui să mi-o desfăşor. De ce se ajunge în situaţia asta? Pentru că întotdeauna s-a mers pe specificul poporului roman: o peticim. Schemele sunt subdimensionate - începând de la grefieri continuând cu judecător.
Credeţi-mă, este o profesie extraordinară. Încurajez pe toată lumea să facă profesia asta. E bine să fii judecător, dar nu în Bucureşti şi vorbesc în cunoştinţă de cauză pentru că de atâţia ani numai asta fac şi activitatea mi-am desfășurat-o în Bucureşti, la scurt timp după ce am dat definitivatul. De aici se pleacă - volumul de activitate. Faptul că nu mai ai timp de tine, nu mai e timp de familie. Sunt oameni care au ajuns din păcate să divorţeze. Sunt copii care cresc singuri pentru că părinţii - mai ales dacă sunt amândoi implicaţi, dacă unul e judecător și celălaltprocuror - nu au timp de ei. Sănătatea este pusă întotdeauna pe locul doi. De regulă se ajunge la spital atunci când este foarte rău şi când nu mai ai ce să mai faci că s-ar putea să ai alte probleme.
Altfel, nu te duci nu pentru că iresponsabil şi pentru că eşti lipsit de educaţie, ci pentru că nu ai timp şi pentru că te gândeşti că dacă lipsești într-o zi, un alt coleg va trebui să intre în şedinţa ta de judecată şi nu este corect nici faţă de el care oricum şi el este aglomerat. Nu ştiu dacă pensionarea la 20 de ani era o explozie pe sistem astfel încât intra sistemul în colaps. Îmi pare rău că spun, dar sistemul este în colaps de foarte mult timp. Repet, atâta vreme cât nu am oameni, nu am personal de specialitate, nu am spaţii. Da, sunt motive care mă determină să plec să ies la pensie, pe mine şi pe alţi colegi. Dacă s-ar îmbunătăţi situaţia din sistem vă garantez că nimeni nu ar pleca din profesie.
Ați mai întrebat dacă Ordonanţa de Urgenţă a bulversat. Ce ne doare pe noi cel mai mult, ca Civiliști, este acel apel în trei judecători. Recunosc că nu am înţeles de ce trebuia introdus acel complet de trei judecători pentru apel în condiţiile în care completele de divergenţă cel puţin la specializare nu sunt foarte multe, astfel încât să intre un al treilea judecător care să incline balanţa într-un sens sau altul. La momentul la care s-a trecut prin Parlament această modificare mi-este greu să cred că nu au ştiut care este numărul real al judecătorului şi faptul, că practic, nu ai cum să pui în aplicare aşa ceva. În momentul în care schemele astea subdimensionate nu sunt ocupate, fie că e vorba de judecători fie că e vorba de grefieri, mă întrebam ce să facem. Clonăm? De unde luăm oameni?
MEDIAFAX: Deci este justificată reacţia preşedintelui care a spus că această ordonanţă trebuia bazată pe un studiu de impact?
Mădălina Afrăsinie: Codurile, când au intrat în vigoare, nu au avut niciun studiu de impact, deşi la acel moment am spus nu avem cum să punem în aplicare. Sau se va pune în aplicare, dar se va greși foarte mult pentru că nu suntem pregătiţi. Nu avem oameni nu avem bază material, nu avem locurile unde să începem să ne desfăşurăm activitatea exact cum scrie în Codul de Procedură Civilă. Mă raportez aici. Eu nu mi aduc aminte ca într-o lege privind sistemul judiciar să fie făcut un astfel de studiu de impact.
MEDIAFAX: Dar ar trebui?
Mădălina Afrăsinie: Întotdeauna. Pentru că tot ceea ce se pune în aplicare loveşte direct oameni. Oamenii nu sunt cifre şi care nu contează doar la ziua alegerilor oameni contează în fiecare zi. Alba-neagra cu destinele oamenilor îmi lasă un gust amar. Nu aşa ar trebui să procedăm. Volumul de legi, de acte normative care vin de pe o zi pe alta, care se modifică, ne bulversează.
MEDIAFAX: Altă modificare criticată a fost cea privind înființarea Secției de anchetare a infracțiunilor din justiție. Era nevoie de o astfel de secție? Au fost voci și pro și contra înființării unui astfel de organism.
Mădălina Afrăsinie: Date fiind situaţiile care s-au întâmplat la DNA, pentru că înţeleg că de aici a pornit discuţia, numărul de dosare acele situaţii când judecătorii în urma soluţiilor pronunţate au fost anchetaţi şi ştiu că cei de la Oradea cred că tocmai pe acest considerent au fost anchetaţi. Probabil că se impunea o astfel de schimbare. Probabil, nu ştiu care a fost raţiunea pentru care legiuitorul a mers pe această idee. Faptul că s-au introdus criterii de vechime e un plus valoare, pentru că spun într-un fel judecam la 25 de ani și altfel văd lucrurile acum la 43 de ani.
Mi se părea normal să fie în cadrul Parchetului Înaltei Curţi, cu procurori specializaţi, exact cum sunt secţiile specializate în cadrul Tribunalului. Dar repet legiuitorul a avut raţionamentul său.
MEDIAFAX: Cum vedeți protocoalele secrete – unele au fost declasificate, nu știm câte mai sunt. Reprezintă un astfel de protocol înțelegere nefirească între servicii și procuror sau alte instituții sau le putem cataloga drept documente necesare?
Mădălina Afrăsinie: Un protocol încheiat cu privire la metodele de culegere a informaţiilor în ceea ce priveşte DIICOT, crimă organizată, trafic de personae, trafic de droguri, terrorism - da. Pentru că trebuie să stabileşti nişte reguli - cum îl înfiltrezi pe un agent acolo, cum culegi informaţiile. Mijloacele sunt clasificate, nicidecum ce pui pe masa judecătorului. Dacă ai pus un document clasificat pe masa judecătorului, iar partea adversă, partea inculpatului nu are acces, deja dreptul la un proces echitabil rămâne „un lux teoretic”.
În ceea ce priveşte încheierea protocoalelor de instanţe, de Inspecţie, de CSM, de MJ. Din punctul meu de vedere excede atribuţiilor prevederilor legale, excede logicii juridice, excede bunului simţ. Un fost profesor de facultate spunea că Legea înseamnă 90 la sută bun-simț și 10 la sută normă. Nu am înţeles acel moment de ce spune lucrul acesta. Văzând şi trăind ceea ce se întâmplă în România. Da, aşa este. Nu aveau ce să caute, au adăugat la lege. Au extins nepermis competenţele Serviciului Român de Informaţii, iar ceea ce ne-a deranjat şi m-a deranjat foarte mult a fost ultimul protocol al SRI cu inspecţia prin care SRI verifica eventualele abateri disciplinare ale judecătorului.
MEDIAFAX: Inspecția spune că nu a existat un astfel de schimb.
Mădălina Afrăsinie: Foarte frumos, foarte bine și nu pun sub semnul întrebării ceea ce spune Inspecția Judiciară, dar asta nu înseamnă nu mă pot întreba: Oare SRI a făcut astfel de verificări cu privire la mine, pentru că oricum sunt destul de vocală? Ce treabă are SRI cu privire la acțiunile mele disciplinare? Ține de securitatea statului? Ce caută el în activitatea noastră să verifice abaterile disciplinare? De ce s-a ajuns la încheierea unor astfel de protocoale? Tot sper și sper să prind, o declasificare a hotărârilor CSAT, pentru că de acolo s-au rupt foarte multe și de acolo și-au conferit drepturi SRI – să încheie astfel de protocoale.
Securitatea, DSS parcă se numea pe vremea lui Ceaușescu – Departamentul Securității Statului – e amator în comparație cu ce vedem acum. Cel puțin eu așa văd. E păcat, pentru că au murit copii în 89 și se pare că au murit degeaba.
MEDIAFAX: Avem un caz de anulare în instanță a probelor obținute pe baza unor protocoale. Credeți că va fi doar începutul?
Mădălina Afrăsinie: Judecătorul judecă pe baza probelor puse într-un dosar. Rămâne la lumina și înțelepciunea fiecărui judecător să decidă în consecnță. Nu știu ce vor face colegii judecători. Am citit hotărârea cu pricina. Punctat, aspecte pe care le-am ridicat și noi de multe ori cu privire la competențele SRI cu privire la culegerea de informații într-un domeniu care nu are treabă cu legea sa de organizare.
MEDIAFAX: Cum vedeți activitatea din ultima perioadă a Inspecției Judiciare? A fost criticată, lăudată. Ca judecător, simțiți o presiune? Cum interacționați cu inspectorii judecători?
Mădălina Afrăsinie: Aici nu au fost discuții din partea colegilor care au fost anchetați, verificați de IJ. Colaborarea a fost potrivit legii. Nu a fost nimic de reproșat, nici noi Inspecției, nici Inspecția nouă. O Inspecție puternică înseamnă și un judecător puternic. Inspecția Judiciară nu vine doar să mă verifice pe mine pe prestanță sau pe o anumită sesizare. Inspecția, după o sesizare, verifică și alte aspect ce țin de activitata mea ca judecător.
Nu e o formă de presiune, e un organism care trebuie să-și vadă de treabă, să funcționeze ca atare.
MEDIAFAX: Cum ar trebui resetat sistemul judiciar? Cine ar trebui s-o facă?
Mădălina Afrăsinie: Primul pas e plecarea bugetului de la Ministerului Justiției. E un of din 2009. Atâta vreme cât eu, ca putere judecătorească, depind de executiv, de mâna unui ministru care face parte din Executiv, e clar că de aici apar marile probleme. ÎCCJ are buget propriu, CSM are buget propriu, Ministerul Public are buget propriu. Mi-este greu să cred că judecătorii nu vor fi în stare să-și adminitreze propriul buget. Al doilea pas ar fi să ne punem la masa discuțiilor și să spunem clar problemele din sistem. De ce considerăm noi că sunt schemele subdimensionate, de ce consideră Ministerul că sunt scheme adaptate vremurilor?
În afară de a discuta instituțional cu Ministerul Justiției și a încerca să pledeze cauza instanțelor, nu știu dacă CSM va putea să facă ceva în plus. Dovadă că în anii de când au început mandatul, un singur judecător a venit să vadă în ce condiții lucrăm. E vorba de Gabriela Baltag. Ne-am mai dus noi la CSM să explicăm ca volumul este foarte mare, că sistemul nu-ți permite înregistrarea punctajului aferent dosarelor și aici apar probleme privind echilibrarea volumelor de activitate. Nu s-a mai întâmplat nimic. Tot se vorbește despre normarea muncii.
Haide să nu ne mai mințim, să spunem că totul este bine, dăm sub preș gunoiul și încercăm să supraviețuim. Eu am obosit de această supraviețuire de pe o zi pe alta. Faptul că oameni tineri vor să plece din sistem, pentru mine e un semn. În 2009, când am promovat la Secția Comercială la Tribunalul București, era bătaie pe locuri. Cine ajungea la Secția Comercială era next level, pentru că era o secție grea cu multe provocări. Suntem în 2018, schema nu este completă și nu mai vrea nimeni la Tribunalul București pentru că volumul este care este.
CSM nu ne-a scos locuri la concurs, deși avem locuri vacante. Eu nu mă pot raporta – poate sună egoist – la instanța din raza teritorială a Curții de Apel care are un număr de dosar mai mic decât al meu. Dacă instanța are restanțe de o lună, eu am restanțe pe secție de un an de zile. Am avut situații cu restanțe de un an de zile. Să mă clonez? Nu am cum. Noi nu facem șuruburi, noi lucrăm cu destine. În pixul meu, dacă eu greșesc o soluție, pot să trimit în faliment o societate comercială care are angajați care urmează să fie dați afară, care au familii, care au rate la bancă. E un cerc vicios din care nu mai ieșim.
