Cultura instituţionalizată rămâne închistată, blocată în sistemele socialiste, afirmă ministrul Culturii, Andras Demeter, subliniind că este nevoie de o eficientizare nu doar a managementului, ci a întregii distribuiri de resurse materiale şi umane.
Într-un interviu acordat AGERPRES, pe care îl redăm mai jos, Andras Demeter susţine că în sfera culturii guvernate de dreptul privat se creează valoare, evenimente de înaltă ţinută, în pofida unor condiţii "mai degrabă restrictive decât permisive", în timp ce instituţiile publice de cultură, care au tot felul de facilităţi, au rezultate care sunt, adesea, mult sub nivelul rezultatelor din cealaltă parte.
Ministrul Culturii pledează pentru extinderea spiritului antreprenorial la instituţiile publice de cultură, prin reconsiderarea abordărilor, astfel încât "eficienţa, în raport cu beneficiarul", să fie primul criteriu şi nu ultimul, cum este acum.
În interviu, Andras Demeter vorbeşte despre necesitatea adoptării unei Legi a salarizării în Cultură, în condiţiile în care salariile din domeniu sunt "disproporţionate", despre creşterea de la 5% la 11% a TVA la carte, după ce, în ultimii doi ani, editurile mari din România au realizat "profituri considerabile", despre deblocarea proiectului de restaurare a Muzeului Naţional de Istorie a României, odată cu organizarea concursului de management, dar şi despre înlăturarea, în următorul pachet de măsuri fiscale, a obstacolelor de natură procedurală în importul de cărţi dinspre Republica Moldova în România.
AGERPRES: Domnule ministru, după audierea din Comisiile de specialitate ale Parlamentului, aţi declarat că este absolut necesar să fie făcută o evaluare peste tot, oriunde va fi necesar, iar într-un interviu aţi respins temerile din spaţiul public privind eventualele reduceri de personal. 'Avem nevoie de curaj şi asumare', spuneaţi, 'cultura nu este supraponderală'. Vor exista în domeniul pe care îl coordonaţi ca ministru disponibilizări de personal, comasări, eliminarea de atribuţii la unele instituţii de spectacol?
Andras Demeter: Tot ce am afirmat se susţine în continuare. Cultura nu este supraponderală, din niciun punct de vedere, este subdimensionată. Problemele care sunt ţin de altă latură a domeniilor şi a subdomeniilor din cultură. Anume, ar trebui să facem o abordare din două prisme.
Pe de-o parte există două feţe ale unei monede, numită Cultura. Pe o faţă discutăm de cultura instituţionalizată, adică guvernată de dreptul public, pe o altă parte, cealaltă faţă a aceleiaşi monede este cultura guvernată de dreptul privat, în diversele sale forme.
Cealaltă prismă este Cultura privită ca o monedă a cărei faţă, să spunem aşa cu cap sau cu stemă, este aceea de producători de bunuri, generatori de valoare economică. Şi cealaltă faţă a aceleiaşi monede este acea parte a Culturii care niciodată nu va genera o plusvaloare economică pentru că funcţionarea, întreţinerea, reparaţiile şi altele asemenea vor fi întotdeauna mai scumpe decât orice tip de încasare în orice măsură ar putea fi crescute ele.
Acum ne vedem obligaţi să le luăm la rând. Dacă vorbim de cultura instituţionalizată, este o moştenire extrem de valoroasă din regimul de dinainte de '89 sau din regimurile de dinainte de '89. Este datoria noastră să prezervăm şi să cultivăm şi să ducem mai departe tot ce este bine. Din păcate, în ultimii 35 de ani, această dorinţă de a duce mai departe partea bună a lucrurilor nu ne-a lăsat sau ne-a orbit în a vedea care sunt deficienţele.
În altă ordine de idei, în aceeaşi perioadă de trei decenii şi jumătate, s-a născut cultura guvernată de dreptul privat. Nu doar că s-a născut, s-a născut greu. Dar s-a născut. A început să crească şi să înflorească. Funcţionează. În momentul de faţă suntem martorii unei vieţi culturale private într-o continuă expansiune. Care cultură privată nu beneficiază, din păcate, de ajutor, de susţinere, de scutiri de taxă, nemaivorbind de subvenţii sau alte ajutoare. Cu toate acestea, ea creează plusvaloare, dar şi valoare economică considerabilă. Comparând aceste universuri, constatăm că cealaltă parte, cultura instituţionalizată, rămâne închistată, rămâne blocată în sistemele, trebuie să folosim şi acest termen, socialiste. O moştenire de care nu reuşim să scăpăm. Adică, aici, în loc de a fi proactivi, suntem în continuare mai întotdeauna reactivi. Aici, în loc să fim creativi şi să avem şi din punct de vedere al managementului o abordare - pentru că managementul este şi trebuie să fie şi o artă - o abordare managerială, constructivă, noi, de fapt, administrăm cultura.
Cu toate acestea, dacă ne gândim la cifre, în această relaţionare a culturii instituţionalizate, putem observa că lucrătorii, în general, salariaţii din toate şi din oricare domenii, în totalitate, în raport cu lucrătorii din sfera publică, din care chiar dacă scoatem Educaţia de tot, sunt de 25 de ori mai puţini decât ceilalţi, din celelalte domenii. Deci nu putem afirma că, din acest punct de vedere, este o supradimensionare a personalului plătit din fonduri publice în oricare din formele de manifestare a culturii instituţionalizate. Din acest motiv, eu susţin că nu este nevoie de reduceri de personal. Sunt domenii care sunt mult subdimensionate faţă de provocări, faţă de nevoi, faţă de ce ar trebui să fie.
În acelaşi timp, este nevoie de o analiză a întregii abordări, aşa cum am spus-o, de o eficientizare nu doar a managementului, ci a întregii distribuiri de resurse materiale şi umane. Acest lucru va putea fi făcut, în primul şi în primul rând, într-o lucrare complementară între autorităţi, că vorbim de mai multe autorităţi, autoritate centrală sau autorităţi publice locale, şi conducătorii acestor instituţii, managerii, cum se spune acum. Pentru asta este nevoie de reconsiderarea legii, care are deja o vârstă frumuşică, a ajuns aproape la vârsta majoratului, şi, din păcate, nu a fost pe fond reconsiderată. Au fost încercări, nu mai departe de ultimul mandat al doamnei Intotero, dar încercările acestea, din păcate, duceau lucrurile într-o altă direcţie, o complicau în loc să o simplifice. În momentul de faţă, această lege necesită simplificare, adaptare la nevoile reale şi preluarea, prin împrumut, dacă vreţi, a bunelor practici din sfera privată.
Cealaltă parte, cealaltă monedă, cealaltă prismă, acea parte a culturii care produce valoarea economică, dacă nu-şi asumă solidaritatea cu cealaltă parte, care nu va produce, atunci înseamnă că avem un conflict în familie. În sensul în care nu putem să ne aşteptăm la empatie şi la solidaritate din partea altor domenii, dacă noi între noi nu ne asumăm necesitatea şi chiar obligaţia morală de a ne susţine, de a ne baza unii pe ceilalţi.
Concluzionând, ca o primă încercare de răspuns la întrebare, analizele vor fi efectuate, se efectuează. Deocamdată, am deblocat tot ce a fost blocat în ultimele câteva luni. Aplicarea legii - este o primă obligaţie înainte de oricine, a celor care au făcut, care au generat legea şi aici vorbesc de Ministerul Culturii. Deci în instituţiile Ministerului Culturii, legea va fi aplicată, câtă vreme este în această formă.
O nouă formă a legii va fi pusă în lucru în viitorul cel mai apropiat, aşa cum ne-am asumat-o de mai mult timp, nu prin ordonanţă, nu prin ordonanţă de urgenţă, printr-o iniţiativă legislativă a Guvernului, trecând prin Parlament, prin consultări necesare, pentru că este o lege de sinteză. Este o lege care are aplicabilitate generală pe tot teritoriul ţării, indiferent că vorbim de autoritate centrală sau autorităţi publice locale. Ca atare, o astfel de lege nu poate fi modificată pur şi simplu din pix, din stilou, dintr-o voinţă, indiferent că e politică sau de natură administrativă. Ea trebuie să urmeze calea identică cu cea a naşterii sale, care a fost precedată de o muncă susţinută de aproape doi ani de zile - am fost coordonatorul în acea perioadă, anii 2007 - 2008 -, şi pe baza unei largi şi foarte susţinute consultări. Nu va dura atât, pentru că acum nu vorbim de o lege nouă. Vorbim de upgradarea şi updatarea unei legi, ale cărei vicii, lacune, lipsuri sau excese le cunoaştem foarte bine. Dar fără consultare şi fără o abordare democratică prin proceduri parlamentare, nu cred că ar fi corectă.
AGERPRES: Şi totuşi, ce înţelegeţi prin abordarea antreprenorială la nivelul instituţiilor publice?
Andras Demeter: Asta am încercat să vă spun. Când vorbim de prima prismă, avem exemple foarte, foarte concludente că în sfera culturii guvernate de dreptul privat lucrurile funcţionează în pofida faptului că nu există subvenţie, că nu există ajutor de stat, că nu există niciun fel de sprijin, nu există, din păcate, nici facilităţi. Se creează totuşi valoare, se creează evenimente de înaltă ţinută în pofida acestor condiţii mai degrabă restrictive decât permisive. Pe de altă parte, există instituţiile publice de cultură care au tot felul de facilităţi, au infrastructură înainte de orice. Majoritatea acestor instituţii au infrastructură. Bună, rea, degradată, stricată, reparată sau nu, cu lipsuri sau nu, dar au infrastructură. Cu toate acestea rezultatele sunt, adesea, mult sub nivelul rezultatelor din cealaltă parte.
Deci, atunci când vorbim de preluarea sau extinderea spiritului antreprenorial nu mă refer sau n-am cum să mă refer la faptul că acum instituţiile publice de cultură trebuie să facă cultură comercială. Nu, n-avem cum, nici nu se pune această problemă. Dar spiritul antreprenorial este pornind de la gândirea unui proiect până la managementul său, până la final, de la creaţia unui produs cultural, până la exploatarea lui pe toată durata. Indiferent că vorbim de un film, că vorbim de o expoziţie, că vorbim de editarea unei cărţi, trebuie să vedem fluxul până când ajunge la beneficiarul final. Că vorbim de un spectacol de teatru, vorbim de ultima reprezentaţie, cât timp acest spectacol va fi în viaţă, pe acest întreg flux, de la creaţie la exploatare, trebuie reconsiderate abordările, astfel încât eficienţa în raport, încă o dată spun, cu beneficiarul să fie primul criteriu şi nu ultimul, cum este acum. Dacă vreţi vă dau un exemplu, ca să fie mai clar. În aceste zile, vorbim foarte des de riscurile sau de influenţa negativă a majorării TVA la biletele de...
AGERPRES: Sau la carte.
Andras Demeter: Sau la carte. Că în anumite cazuri această majorare este doar până la 11%, în cazuri mai triste este până la 21%, adică un salt extrem de mare. De la 9% la 21% este un salt foarte mare, de la 9% la 11% e mai mic, de la 5% la 11% iarăşi este mult mai mic. Şi ne punem întrebarea în ce mod şi în ce măsură influenţează. Evident influenţează. Ne influenţează orice creştere de taxe pe noi, pe oameni, pe persoane, pe familiile noastre, ne influenţează obiceiurile de consum, indiferent că vorbim de consum cultural sau vorbim de consum culinar sau de orice. Dar să rămân la exemplul care încerc să fie cât se poate de concret, aici trebuie să vedem următoarea realitate iarăşi moştenită cumva din aceleaşi regimuri demult apuse.
În cultura guvernată de dreptul privat, ca să nu zic cultura privată, este natural, este obişnuit, este firesc, este normalitatea ca preţul de acces pe care îl plăteşte beneficiarul final să fie ajustat în funcţie de cerere. E logic. Oricând, dacă un proiect de o anumită factură se adresează unui public, unui beneficiar final, atunci privatul stabileşte tarifele de acces, preţul biletului sau orice altă formă în funcţie de estimările sale, pentru a asigura un volum cât mai mare de beneficiari cărora le-a fost destinat, şi stabileşte în aşa fel preţurile încât să-şi asigure o exploatare constantă şi cât mai eficientă a investiţiei făcute. Corect?
Pe de altă parte, în cultura instituţionalizată, toate reglementările, indiferent de ce nivel, prevăd dreptul şi obligaţia autorităţii finanţatoare, indiferent că-i primărie, consiliu sau minister, de a aproba aceste tarife. Ceea ce îndepărtează decizia de la firul ierbii, de la contactul direct dintre cerere şi ofertă, şi o duce în ograda mult mai îndepărtată, pe alocuri, distanţa dintre un oraş mare ca Timişoara şi Bucureşti. În alte situaţii, de la sediul instituţiei, până la sediul primăriei. Dar birocraţia, în toate cazurile, creează nişte timpi morţi şi o capacitate întârziată de reacţie. Acest lucru trebuie eliminat. Prin eliminarea acestor obstaculări, până la urmă, reuşim să diminuăm efectele, inclusiv ale acestei majorări de TVA. Pentru că cel care realizează, creează acea ofertă culturală sau artistică, el ştie cel mai bine momentele în care poate să facă o ajustare a acestor preţuri în funcţie de cerere şi trebuie să o facă sau nu. Nu este nevoie de un terţ care, precum statul tătuc, să intervină întotdeauna în această relaţie între ofertă şi cerere.
AGERPRES: Dar editurile sunt particulare şi Uniunea Editorilor a semnalat acest fapt că editurile vor da faliment, multe dintre ele, şi cele mai mari vor fi afectate.
Andras Demeter: Acum, haideţi să rămânem la acest exemplu al editurilor. Editurile sunt parte a industriilor creative din cadrul unui sector cultural, creativ şi, aşa cum aţi precizaţi şi dumneavoastră, sunt nişte întreprinderi cu un scop foarte clar, comun oricărei întreprinderi de peste tot şi de pretutindeni, anume acela de a face profit. Dacă ne uităm la cifrele din ultimii ani, constatăm, indiferent de cifre financiare sau de volumul de carte produsă şi scoasă pe piaţă, putem observa un lucru. Sunt articole, sunt dezbateri, sunt informaţii în spaţiul public, accesibile tuturor. Anume că, faţă de perioada unui boom din pandemie, asistăm la un declin aproape constant. Cu toate acestea, cifrele contabile ne spun că editurile mari din România au fost pe profit şi în 2023 şi în 2024. Pe profituri considerabile.
Deşi ştim că volumul a scăzut, deşi ştim că pofta de citire a cetăţenilor din România, indiferent de limba în care are loc acest lucru, nu a crescut. Obiceiul de consum, din păcate, are un trend descrescător în loc să crească. Cu ce se explică? Editurile au explicaţii, le ştim şi noi. Este vorba de scumpiri, de inflaţie, de ajustarea preţurilor, dar industria funcţionează. Este clar că industria va fi afectată de această creştere de la 5% la 11%. Dar editurile sunt cele care îşi fac planul editorial. Aici suntem deja ca la exemplul anterior. Să zicem că este o editură care are un plan editorial de un volum de 16 titluri pe anul următor. În aceste situaţii va trebui să-şi revadă priorităţile şi să stabilească volumul şi numărul de titluri, dar şi titlurile ca şi conţinut, ca ofertă, astfel încât afectarea scopului său principal, anume realizarea profitului, să fie minimă. Pentru că, să fim foarte bine înţeleşi, editurile sunt un vehicul extrem de important în educare, în promovarea şi propagarea culturii, dar scopul lor este, înainte de orice, funcţionarea afacerii, care afacere are ca target un public larg care, suntem de acord şi aici, trebuie în continuare educat, trebuie nivelul de cultură crescut, tot timpul asta este responsabilitatea comună. Dar scopurile sunt clare şi ei sau ele, editurile, şi ei, editorii, îşi vor face politicile, am convingerea, cu luarea în considerare a putinţei în raport cu voinţa.
AGERPRES: Bibliotecile s-au închis. 8.300 de biblioteci în ultimul timp.
Andras Demeter: Aici este o altă problemă. Am spus şi la audiere aceste lucruri, am specificat că asistăm, în ultimii 35 de ani, la o scădere spectaculoasă, tragic spectaculoasă, nu numai la nivelul bibliotecilor publice, mai ales din zonele mic-urban şi rural, ci şi la aşezămintele culturale, în general, şi aşa mai departe. Dar şi asta, până la urmă, face parte, într-un fel, din evoluţia societăţii. Societatea a evoluat într-o direcţie. Asta nu înseamnă că noi, în continuare, ca cei care avem rolul de a face politici culturale, şi nu micromanagement cultural, nu trebuie să avem o preocupare pentru a veni în ajutorul industriilor sau sectoarelor culturale creative, prin orice.
În cazul cărţii, cred, şi mâine (n.r. - joi) voi avea o întâlnire cu reprezentanţii editurilor, aşa cum astăzi (n.r. - miercuri) am avut o altă întâlnire cu cealaltă componentă a evenimentelor, a marilor concerte, marilor evenimente, acum o să am, mâine, cu industria cărţii, şi sper să găsim împreună, aşa cum am găsit-o astăzi cu celălalt sector, nişte soluţii cu care efectele acestor scumpiri, acestor modificări de praguri de TVA să poată fi atenuate. Aici este un lucru foarte cunoscut şi vehiculat, iarăşi, în spaţiul public de mult timp, achiziţia de carte, accesibilizarea cărţii prin bibliotecile, alea care există, este unul dintre instrumentele care funcţionează cu sincope şi rezolvarea acestor disfuncţionalităţi este una dintre priorităţile comune ale tuturor.
AGERPRES: Din achiziţii?
Andras Demeter: Da, evident, achiziţia de carte pentru biblioteci, şi aşa mai departe, susţinerea... Discutăm iarăşi de acele vouchere pe care le ştim, care nu sunt gestionate de Ministerul Culturii, dar care ar trebui să fie de comun acord cu Ministerul Educaţiei, dar, dintr-o hotărâre, până la urmă, comună la nivelul Guvernului, să fie măsuri care să contribuie la atenuarea efectelor acestor creşteri de TVA.
AGERPRES: Zilele trecute, vedeam o ştire de la Ministerul Culturii cum tinerii studenţi sau care au absolvit facultatea sunt la dumneavoastră, în practică, la Minister.
Andras Demeter: Şi la noi.
AGERPRES: Şi la dumneavoastră. Dar cum o să îi atrageţi cu salariile care sunt? Cultura e o Cenuşăreasă, domnule ministru, în continuare.
Andras Demeter: Da, salariile sunt şi nu sunt de Cenuşăreasă. Salariile din Ministerul Culturii sunt cele mai mici, în raport cu alte ministere. Asta e o realitate. Dar ţine de administraţia centrală, nu ţine de zona culturală. Salariile din Cultură sunt disproporţionate. Din cultura instituţionalizată, că despre asta vorbim. Pentru că în anumite domenii salariile au fost armonizate şi aduse la un nivel de decenţă, zic eu, dar în alte domenii, cum ar fi zona muzeelor.... Din păcate, până în prezent, practic, Cenuşăreasa se aplică mai degrabă ca metaforă sau ca denumire acestei zone. În rest, celelalte domenii sunt mult mai bine din punct de vedere salarial.
Că loc de mai bine este întotdeauna şi va fi, asta nu cred că are rost să o să discutăm. Ce pot să vă spun? Se are în vedere. Este obligaţie prin PNRR o nouă Lege a salarizării. Trebuie să vedem în ce măsură şi de unde putem asigura, pentru că problema noastră nu este asta. Problema de fond în 2025, în opinia mea, nu constă în nivelul de salarizare, constă în natura raportului juridic. Pentru că în Cultură, unde lucrăm în general, cu foarte puţine excepţii, cu meserii vocaţionale şi nu cu alte tipuri de pregătire sau de şcolarizare sau de experienţă şi de expertiză, aici, dacă unitatea de măsură este timpul, atunci nu vom putea ieşi din capcană sau din suita succesivă de capcane niciodată, aşa cum în ultimii 35 de ani nu am putut ieşi.
În meseriile vocaţionale unitatea de măsură ar trebui să fie livrabilul, creaţia, obiectul restaurat, expoziţia, spectacolul, cartea, ce o fi, filmul, producţia, interviul, calitatea acestuia. Nu timpul lucrat pentru acest interviu. Nu opt ore pe zi, patruzeci de ore pe săptămână, şi aşa mai departe. Ca să poţi oferi cultură, indiferent în ce formă, beneficiarului, trebuie să ţii cont de programul acestui beneficiar final. Dacă omul este la lucru până la ora 17:00, de luni până vineri, atunci este clar că nu poţi să te aştepţi să vină la ora 19:00 să ajungă la teatru, la expoziţie, la vernisaj, pentru că, mai ales în marile oraşe, este imposibil să parcurgă distanţa, nemaivorbind de pregătirea psihică şi, de ce nu, fizică, necesară frecventării unui spectacol sau vizitării unui muzeu sau unui eveniment cultural.
Şi atunci, tu, dacă unitatea ta de măsură este timpul, acele ore lucrate pe săptămână, tu, în rest, trebuie să beneficiezi, ca cetăţeanul de rând, obligatoriu de zilele de weekend sau de sărbătoare legală în care tu trebuie să stai acasă, atunci unde mai rămâne meseria vocaţională? Rămâne doar meserie? Unde mai rămâne vocaţia? Deci, în primul şi în primul rând, trebuie să facem, dacă dorim, într-adevăr, să fim lucrători culturali - nu-mi place sintagma, dar a fost din 'traducerea traducerii traducerilor' asimilată inclusiv în legislaţia naţională - dacă vrem să fim lucrători culturali, atunci ar trebui să acceptăm că acest switch, această trecere de la un anumit sistem la un sistem mult mai liberal, mult mai apropiat fenomenului cultural în sine, mult mai apropiat regulilor acestor meserii, mult mai apropiat relaţiei dintre mine, creator, şi tine, beneficiar final al creaţiei, al muncii mele, al vocaţiei pentru care am ales să fiu actor şi nu funcţionar, de exemplu, atunci vom rămâne captivi într-un sistem care va conduce la blocajul la care a condus acum.
Discutăm de sporuri. Am discutat. E un scandal în toi. Ce ar fi să ne uităm în oglindă sincer şi să recunoaştem? Ne-am lipit noi, cei din Cultură, de luptătorii mult mai puternici decât noi de-a lungul acestor 30 de ani şi pe bune ne-am lipit, pe nevoi, pentru că salariile erau mult sub nivelul decenţei. Dar chiar dacă salariile au mai crescut, noi, în continuare, am rămas în siajul acelor luptători puternici şi am beneficiat şi beneficiem de toate sporurile până când s-a ajuns la incapacitatea de plată. Acum ne trezim alături de ceilalţi fără sau nu chiar fără sporuri, ci cu plafonarea acestor sporuri şi cerem să fim discriminaţi pozitiv. E o problemă. E o problemă de principialitate.
AGERPRES: La Muzeul Naţional de Istorie aţi luat contact cu ei? Aţi găsit condiţii pentru mutarea pieselor?
Andras Demeter: Aici este o situaţie foarte interesantă la care vă răspund cu un exemplu sau cu o întrebare, dacă îmi permiteţi. Aţi văzut maşină cu două volane?
AGERPRES: De ce sunt ei maşină cu două volane?
Andras Demeter: Nu există, nu? Avioane cu două manşe există, alea de şcoală, da? Dar maşină cu două volane nu există. Asta înseamnă că autonomia instituţională presupune că volanul sau cârma trebuie să fie în mâna celui îndrituit, adică a managerului. Autoritatea, în mod normal, nu are voie să pună mâna pe acel singur volan, are ca instrumente nişte evaluări periodice, o evaluare finală şi dacă şoferul sau pilotul sau comandantul navei a cauzat probleme pe traseu şi nu m-am simţit bine, ca şi călător, atunci am şansa să schimb acest comandant la momentul oportun, dar a pune mâna pe volan este strict interzis. În acest sens, responsabilitatea primordială îi revine managerului, en titre sau interimar, nu contează care este el, de a gestiona această problemă care trenează de mult prea mult timp şi care creează prejudicii deja foarte mari, pentru că proiectul de reparaţie capitală, restaurare, etc. este blocat de mult prea mulţi ani, într-un mod pentru mine de neînţeles şi nu am la îndemână decât soluţiile legale de care dispun şi aceasta este una foarte simplă.
Aşa cum am spus, organizăm concursurile manageriale. Instrumentul de lucru ni-l dă legea. Caietul de sarcini sau de obiective, cum se numeşte - iniţial s-a numit caiet de sarcini, pentru că dădea nişte sarcini managementului, dar decidentul politic de la acea vreme, prin intermediul Parlamentului, a considerat că acest cuvânt sarcină la caiet nu dă bine în cultură şi l-au schimbat în caiet de obiective, relativizând, de fapt, nişte termeni şi am ajuns iarăşi la un motiv de modificare şi de upgradare a legii. Dar caietul de obiective, în accepţiunea formei actuale a legii, în cazul Muzeului Naţional de Istorie a României, va prevede sarcini clare pentru a ieşi din această capcană. Şi, din momentul în care soluţiile cuprinse în proiectele înscrise în concursul de proiecte manageriale vor fi de natură a rezolva inclusiv această problemă, din momentul acela va începe un mandat care va trebui să fie din start stabilit pentru lungime, astfel încât să se poată întâmpla ceva.
Vă dau un exemplu foarte clar al Bibliotecii Naţionale, al locului în care ne aflăm acum. Atunci când, în 2007 sau 2006 parcă, m-am ocupat de rezolvarea, finalizarea construcţiei acestui imobil, atunci am dat prima oară un timp managerial de cinci ani, cel mai extins posibil pe lege, candidatului care a câştigat atunci, dar obiectivul principal a fost finalizarea lucrării pe durata mandatului. Şi, într-adevăr, la expirarea acelor cinci ani, nu doar Biblioteca Naţională, ci şi Ministerul Culturii s-au mutat în clădirea finalizată. Deci avem un exemplu bun, dus până la capăt, cred că acest exemplu trebuie replicat şi în cazul acestui muzeu.
AGERPRES: Doamna Intotero vorbea de protejarea patrimoniului, spunând, cu alte cuvinte, că vor trebui rărite expoziţiile în străinătate, schimburile culturale. Dumneavoastră ce părere aveţi?
Andras Demeter: Părerile pot fi convergente, pot fi divergente, nu cred că părerile contează aici. Contează scopul şi obiectivele. Contează valoarea ocrotită în sine. Şi aici avem două lucruri ca valoare ocrotită. Avem valoarea propriu-zisă, dar avem plusvaloarea, adică rolul pentru care noi, statul, prin instituţiile noastre, avem în gestiune această valoare. Şi acest scop este întotdeauna, în cultură, unul singur, asigurarea accesibilităţii neîngrădite. Deci, în sensul acesta, orice se întâmplă, orice se poate întâmpla, nu poate aduce atingere scopului principal şi primordial, adică acela de a asigura accesul publicului din ţară şi de peste hotare, de oriunde din lume, în condiţii cât mai sigure şi cât mai bine protejate, cu fiecare expoziţie, cu fiecare export temporar. Deci, în sensul acesta, nu contează ce cred eu, contează rolul, misiunea şi menirea noastră, a tuturor.
AGERPRES: Sunt o serie de obiecte culturale care se află în proces de restaurare. Vor continua sau vor fi întrerupte lucrările? Castelul Peleş ar putea fi un exemplu în acest sens.
Andras Demeter: Nimic nu se va opri, mai ales că majoritatea acestor obiective despre care vorbim sunt monumente. Sunt nişte obiective care au fost prinse în diverse programe de finanţare, majoritatea lor fiind finanţare rambursabilă sau nerambursabilă, din fonduri externe, dar şi acelea care sunt prinse, de exemplu, din timbrul monumentelor istorice, care e un fond naţional - ele vor continua, pentru că, indiferent de ce se întâmplă, mult prea mult a durat stagnarea şi degradarea lor constantă, astfel încât în majoritatea cazurilor, inclusiv intrarea în conservare, va avea efecte mai dăunătoare decât beneficiile pe care o astfel de perioadă de conservare le-ar aduce.
AGERPRES: Ce ne puteţi spune despre o eventuală reluare a negocierilor privind achiziţionarea Cuminţeniei Pământului?
Andras Demeter: La ora actuală, eu constat un singur lucru, care este foarte trist. Vorbim de dreptul de preempţiune al statului. Din păcate, din mai multe motive, printre care se numără inclusiv insuficienţa fondurilor pentru exercitarea acestui drept, nu duce la altceva decât la îngrădirea exercitării dreptului de proprietate. Suntem în situaţia în care, în anumite cazuri, de ani de zile deja, din reluarea sau din prelungirea nepermisă a procedurilor, dar şi din lipsa de fonduri, anumiţi proprietari nu pot să îşi valorifice bunul pentru că Ministerul Culturii nu reuşeşte să rezolve această problemă. Noi acum avem în lucru un act normativ, la care sau prin care vom încerca să reconsiderăm şi aceste drepturi, astfel încât exercitarea lor să nu prejudicieze exercitarea dreptului de proprietate, înainte de orice. Pentru că dacă, într-adevăr, am un exemplu foarte concret, o icoană de undeva din secolul XV, care este o valoare foarte importantă sau chiar inestimabilă, o valoare morală, patrimonială, dar ca valoare materială este o sumă infimă, 17.000 de euro. De luni bune de zile, Ministerul Culturii nu reuşeşte să rezolve această problemă. Deci, câtă vreme noi suntem la acest nivel, pentru o astfel de sumă, mai are rost să deschid subiectul Cuminţeniei Pământului?
AGERPRES: Prin ce măsuri veţi îndeplini angajamentul faţă de promovarea valorilor culturale comune ale României şi Republicii Moldova? Aţi fost recent într-o vizită.
Andras Demeter: Înainte de orice, ar trebui ca, în următorul pachet de măsuri fiscale, să ne propunem să rezolvăm, de exemplu, fluidizarea sau înlăturarea obstacolelor de natură procedurală în importul de cărţi dinspre Republica Moldova în România. Pentru că vorbim de aceeaşi cultură de pe ambele maluri ale Prutului, vorbim de aceeaşi limbă, vorbim de nevoia naturală, firească de a asigura o liberă circulaţie a cuvântului şi în formă scrisă între cele două ţări. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care TVA la importul de cărţi din Republica Moldova se percepe la intrarea în ţară, or nu există nicio garanţie că întregul stoc de carte importată, pentru care se percepe şi se plăteşte TVA la intrare, se va vinde.
Sunt nişte paşi mărunţi, dar importanţi, pentru că asigură unitatea şi continuitatea spirituală până la urmă. Dar mai sunt şi alte exemple. Spre norocul meu am o relaţie personală şi colegială foarte bună nu doar cu domnul ministru Sergiu Prodan, ci şi cu mai multe instituţii din Republica Moldova. Deci am aici un avantaj de situaţie, astfel încât, depinzând într-o considerabilă măsură şi de alegerile din Republica Moldova de la toamnă, dacă vom avea parteneri de aceeaşi factură, vom putea să realizăm, cred, mult mai mult decât ne-am putea imagina acum.
Comentează