Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interzis la rugăciune! Directorul unei instituţii publice, demis din cauză că a cerut ajutor Divin împotriva epidemiei de coronavirus

Foto svnews.ro
Daniel Drăgoi director SGA Suceava

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Suceava, Daniel Drăgoi, s-a rugat luni, în genunchi, în fața instituției pe care o conduce, pentru ca Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus. După ce au apărut imaginile, șefii acestuia au decis să-l demită din funcție, transmite Mediafax.

Astfel, miercuri, Daniel Drăgoi a fost informat că va fi schimbat din funcție, iar joi a primit decizia.

„Am fost sunat, miercuri, de directorul meu, de la București și mi-a spus că îmi dă o veste rea. Din cauza gestului meu, a fost sunat de șefii lui de la București să mă demită. Astăzi (joi - n.red.) a venit decizia prin fax”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Drăgoi.

Directorul demis al SGA Suceava susține că nu-i pare rău de gestul său și că a făcut tot ce a ținut de el pentru a limita efectele epidemiei de coronavirus.

„Susțin gestul meu și cred că l-aș mai face. Nu-i importantă o funcție față de ce am spus eu atunci. Am zis că mă smeresc ca și director al instituției mele în fața lui Dumnezeu și-L chem să se îndure de noi, de instituție, de angajați și de țara asta, să ne scape de COVID-10. Ca și director am făcut tot ce a fost în dreptul meu. Am dezinfectat clădirile, am procurat materiale de protecție, am facilitat angajaților să lucreze de acasă. Am făcut tot ce a trebuit să fac. Am văzut disperarea din ochii și glasul oamenilor și m-am gândit că ar fi bine să dau un semnal să ne unim și să ne rugăm la Dumnezeu să intervină și să oprească pandemia asta”, a mai spus Drăgoi.

Acesta a spus că în locul lui, în funcția de director al SGA Suceava a fost numit Piticari Bogdan, de la Câmpulung.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, directorul ABA Siret, Răzvan Găină, a refuzat să transmită orice informație.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.