DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Întoarcerea Buldogului. Ce înseamnă de fapt lovitura de palat inițiată de Vasile Blaga/ ANALIZĂ

captura TV
Vasile Blaga

E clar. Vasile Blaga, poreclit Buldogul, se întoarce. Și în forță. Cu cine va fi aliat? Și împotriva cui? Care sunt adevăratele intenții ale acestui jucător profesionist pe scena politică? Este sau nu este amenințată poziția lui Ludovic Orban?

Buldogul a sunat adunarea. Și au răspuns „prezent” foștii grei ai defunctului PDL. Fără excepție, aceștia sunt și astăzi veritabile mașini de vot. Sunt șefi locali necontestați. Iar acțiunea sau inacțiunea lor în plan electoral are greutate la centru.

Vezi şi: Teoria conspiraţiei cu ‘procuroarea lui Dragnea’

În starea de nemulțumire profundă și chiar de degringoladă a electoratului PNL și, în consecință, a activului acestui partid, este suficient un simplu bobârnac pentru ca Ludovic Orban să fie descăpățânat. Numai că oamenii strânși în jurul Buldogului, dacă e necesar, dau cu barosul. Sunt eficienți, disciplinați și puternici. Întrebarea este ce urmărește Vasile Blaga? Care este obiectivul real pe care și l-a fixat?

E clar că acesta are un obiectiv major. Altfel, nu s-ar fi deranjat să iasă din umbră. Altfel nu ar fi anunțat convocarea. Și chiar în sediul din Modrogan, pe care pedeliștii l-au ocupat atât de mulți ani. Sunt două ipoteze de lucru. Două mari și late. Vasile Blaga intenționează să-l susțină condiționat pe un Ludovic Orban extrem de frăgezit. Sau, dimpotrivă, urmează decapitarea la vârf a partidului și preluarea cu fermitate a conducerii de către foștii pedeliști. La mijloc nu mai există nimic. Scenariul vehiculat și el conform căruia Vasile Blaga pune presiune pe Orban pentru a obține câteva poziții de europarlamentari este o simplă trăsnaie.

Primul scenariu. PDL a intrat în ecuație atunci când greutatea specifică a acestui partid era cel mult jumătate din greutatea specifică a PNL. Și când, prin trecutul său, de dată recentă atunci, avea o imagine extrem de șifonată. Cum ar fi spus faimosul procuror Portocală, regimul Traian Băsescu îi cauzase daune majore. Pentru PDL a fost o necesitate existențială fuziunea, în timp ce pentru PNL părea o oportunitate. O șansă de a ajunge la egalitate de scor cu rivalul său PSD. În plus, exista și o șansă, e drept, nu prea mare, de a câștiga prezidențialele. Prin Klaus Iohannis. Prezidențialele au fost câștigate. PNL s-a putut făli că a pus în fine un președinte. Dar acestă victorie i-a fost fatală. În trena lui Klaus Iohannis, PNL a avut numai de pierdut. Iar victoria i se datorează în mare măsură lui Vasile Blaga. Care și-a îmbrăcat atunci uniforma de strateg. Și și-a utilizat cu succes imensa experiență câștigată pe câmpul de luptă. Acum, Blaga anunță că ar fi decis să repete figura. Să se înhame la treabă pentru un nou mandat. Ceea ce i-ar întări semnificativ pozițiile în partid. Lui și celor mai apropiați colaboratori. Practic, Buldogul ar redeveni eminența cenușie. Pentru moment. Iar în pasul doi ar redeveni președinte. Până atunci însă, îl va menține pe Ludovic Orban la președinție, asigurându-i condiționat un aparat de supraviețuire. Cum? Susținându-l cu voturile greilor din fostul PDL.

Vezi şi: Beneficiile neștiute ale banalului ceai de mentă. Motive să îl consumi regulat

Al doilea scenariu. În acest al doilea scenariu, Vasile Blaga îi promite în mod ferm susținerea sa lui Klaus Iohannis, obținând la schimb acordul acestuia pentru dărâmarea lui Orban, pe care oricum Iohannis nu prea l-a avut la ficat. Și preia el însuși și pe față președinția unui partid pe care l-a mai condus. Să nu uităm că Blaga a fost și președinte la PDL și, apoi, co-președinte la PNL. Din ultima funcție a zburat întrucât binomul SRI-DNA, firește cu acordul lui Klaus Iohannis, a decis că este mai bine să se debaraseze de Buldog și să o lase pe Alina Gorghiu singură la butoanele controlate de la Cotroceni. Iar, ulterior, pentru ca nu care cumva Orban să-i amenințe poziția Alinei, câștigând Doamne ferește Primăria Generală a Capitalei, binomul l-a eliminat și pe acesta. Orban a revenit în forță imediat după ce o primă instanță l-a găsit nevinovat. Și a preluat șefia partidului. Nu însă și Vasile Blaga. El se află încă în situația juridică în care se afla și Orban în momentul revenirii. Este relativ ușor pentru Blaga să-l zboare pe Orban și, cu acceptul lui Klaus Iohannis, care acum are nevoie de o mașinărie de vot, să preia pentru sine conducerea unui partid în care Ludvic Orban a ajuns oricum prizonier al vechilor pedeliști.

Se vehiculează și alte variante, după opinia mea văzduhiste. Cum ar fi o rupere de către Blaga a PNL și încheierea unei alianțe cu altă forță politică. Cum ar fi ALDE. Sau chiar PSD. Nu există însă suficiente indicii pentru a credita asemenea puncte de vedere și a le transforma în ipoteze de lucru.

Comentariu de Sorin Roşca Stănescu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.