Doi vrânceni care au început de jos, departe, în Italia și care astăzi s-au întors acasă și lucrează în propria fabrică, o afacere unică în România, un model care ne arată că se poate și la noi. iata ce declara unul dintre acestia:
"Am plecat în Italia, aveam 19 ani, primii 2 ani au fost mai grei, până m-am adaptat, până m-am obișnuit un pic cu mentalitatea, că era total altă mentalitate. Am plecat la o mătușă de a mea, sora lui maică-mea. Deci nu mi-a plăcut că nu eram acasă și dorul de acasă, ăsta nu ți-l ia nimeni niciodată. Dar în schimb mi-au plăcut civilizația, gândirea, mentalitatea, nivelul de trai, absolut tot!
Am ajuns lângă Roma, la 45 de km de Roma, Civita Cartelana. Un orășel, nu mare, cam de 16000 de locuitori. Un oraș industrial unde sunt foarte multe fabrici de ceramică, să spunem așa, obiecte sanitare, și unde se găseau locuri de muncă, pentru că asta era ținta mea, să-mi găsesc un loc de muncă.
Și m-am angajat. M-am angajat, prima dată am lucrat tot în ceramică, dar lucram la marmură. După aia m-am angajat la o fabrică de obiecte sanitare, unde-am lucrat aproape 17 ani. Șansa mea a fost că am avut de-a face numai cu oameni, cum să zic, care m-au respectat, au avut încredere în mine. Aceasta și datorită mie, că mi-am văzut de treaba mea și am fost un băiat silitor. La muncă n-am lipsit, eu zic c-am avut un comportament onest. N-a fost simplu. Nu știam limba, nu știam să vorbesc, dar știi cum e: dacă vrei cu adevărat, poți! Și am reușit.
Acolo am cunoscut și actuala soție. M-am căsătorit acolo, avem 2 copii. Ei încă sunt în Italia pentru că eu m-am retras de aproape un an de zile și-am zis să vedem un pic, să pun bazele afacerii, dacă e să se lege ceva. Copiii sunt născuți acolo. Fata e la facultate la Roma, băiatul e anul I la liceu, soția lucrează. Nu-i simplu! Sacrificii!
Dar, 21 de ani cât am stat acolo, am fost mereu cu gândul să mă reîntorc acasă.
Acum 3 ani de zile, cu asociatul cu care suntem împreună aici, am avut o discuție și am zis: ”Am auzit că în România se dau fonduri europene pe proiecte. Dacă depui un proiect bazat, eligibil, credibil se pot obține finanțări (n.r. - la proiecte)”.
Am fost la o firmă care se ocupă cu așa ceva, cu implementarea proiectelor și mi-au spus: "Tu mi-aduci toată documentația, oferte la utilaje, etc. Toată documentația, în ce constă business-ul acesta pe care vreți să-l faceți".
M-am pregătit, m-am documentat, 6 luni de zile câte 10 ore la calculator, pentru utilaje, pentru oferte. Am făcut 24 de drumuri cu avionul. Că ne chemau la 2-3 luni. Mai trebuiau semnături, mai trebuia documentat, mai trebuia o hârtie. Dar am reușit până la urmă!
A fost o finanțare de 240000 de euro. Fără nici o cunoștință, fără nici o relație, nici o, cum e la noi, că dai șpagă că dai... Fără nimic!
Mă adresez tuturor celor care mă cunosc și care au de gând să se întoarcă acasă, să nu aibă ezitări! Că și-n România, părerea mea, nu-i ușor, nu-i simplu, se poate sta ca-n Italia. Eu vorbesc de Italia c-am stat acolo."
Intreaga poveste o puteti gasi, aici.
Comentează