Imaginați-vă scena: câinele dumneavoastră, cu o determinare aproape solemnă, își îngroapă o recompensă prețioasă sub o pătură, într-o groapă proaspăt săpată în curte sau chiar după o pernă. Această imagine familiară stârnește adesea întrebarea: de ce fac câinii asta?
Răspunsul ne poartă într-o călătorie înapoi în timp, la rădăcinile lor evolutive, oferind o perspectivă fascinantă asupra lumii canine și, mai important, asupra modului în care le putem asigura o viață mai bună în prezent.
Comportamentul numit „depozitare”
Acest comportament instinctiv, denumit în etologie „depozitare”, reprezintă actul de a ascunde hrana sau obiectele valoroase pentru a le recupera și consuma ulterior.
Nu este deloc un obicei izolat la câini; el este larg răspândit în regnul animal, observându-se de la veverițe și corbi, până la lupi. Există, în esență, două strategii principale de depozitare.
Prima este cunoscută sub numele de „depozitarea în cămară”, unde un animal adună toate proviziile într-unul sau două locuri bine definite, aidoma unei veverițe care își pregătește proviziile pentru iarnă.
A doua metodă, „depozitarea răspândită”, implică crearea a numeroase mici ascunzători în diverse locații.
Aceasta este o tactică adoptată în special de canidele sălbatice, cum ar fi vulpile și lupii, care le ajută să minimizeze riscul pierderii integrale a proviziilor în cazul în care o ascunzătoare este descoperită, explică Mia Cobb, o cercetătoare de la Universitatea din Melbourne, Australia.
Un instinct profund moștenit de strămoșilor lor
Câinii noștri domestici, chiar și cei care trăiesc în confortul căminului, au păstrat acest instinct profund al strămoșilor lor. Pentru aceștia, hrana era o resursă prețioasă și greu de obținut, iar competiția era acerbă.
Astăzi, un câine folosește simțul olfactiv extraordinar și memoria sa spațială pentru a localiza ulterior obiectele valoroase pe care le-a ascuns, fie că sunt recompense, jucării preferate sau oase.
Când îi observăm cum își duc jucăriile în colțuri liniștite sau cum sapă cu fervoare pentru a îngropa un os, nu o fac din teama iminentă că nu vor mai primi mâncare. Este, de fapt, un mecanism de supraviețuire moștenit, o amprentă genetică, mai degrabă decât o anticipare conștientă a foametei.
Totuși, este important de menționat că acei câini care au trecut prin experiențe de privare, precum cei care au trăit pe stradă, pot manifesta o tendință accentuată de a ascunde hrana, ca o reacție directă la traumele anterioare.
De asemenea, acest comportament poate fi mai predominant la rasele dezvoltate istoric pentru vânătoare, cum ar fi terrierii sau ogarii, subliniază publicația ScienceAlert. Așadar, ar trebui să ne îngrijorăm dacă prietenul nostru blănos își ascunde obiectele? În majoritatea cazurilor, nu.
Multe comportamente pe care noi, oamenii, le considerăm deranjante – precum lătratul excesiv, săpatul în curte sau săritul pe oameni – sunt, în realitate, manifestări perfect normale pentru câini.
Responsabilitatea noastră este să le oferim alternative sănătoase și adecvate pentru a-și satisface aceste nevoi naturale
Atunci când îi primim în casele noastre, responsabilitatea noastră este să le oferim alternative sănătoase și adecvate pentru a-și satisface aceste nevoi naturale. Aceasta include mișcare zilnică suficientă, interacțiune socială de calitate și, esențial, stimulare mintală.
Instrumente precum covorașele de adulmecat sau jucăriile-puzzle se dovedesc extrem de utile în acest sens. Acestea ascund hrana sau recompensele în pliuri, compartimente sau texturi diverse, provocând câinele să depună efort pentru a le descoperi.
Acest tip de activitate nu doar că îl menține ocupat și îi alungă plictiseala sau anxietatea, dar satisface și aceeași nevoie instinctuală care altfel l-ar împinge să sape în curte.
În situațiile în care apar comportamente de protejare a resurselor – de exemplu, un câine care mârâie la alți câini sau chiar la oameni atunci când aceștia se apropie de mâncarea sau jucăriile sale – este crucial să se ia măsuri de siguranță.
O soluție eficientă este asigurarea unui număr mai mare de jucării decât cel al câinilor din casă. De asemenea, separarea lor la momentul mesei, prin utilizarea unei uși sau a unui grilaj, poate reduce considerabil competiția și tensiunile dintre ei.
Dacă, totuși, comportamentul de ascundere stârnește îngrijorări serioase sau dacă observați manifestări de agresivitate legate de protejarea resurselor, este întotdeauna recomandat să cereți sfatul unui medic veterinar sau al unui specialist în comportament canin.
Așadar, data viitoare când vă veți surprinde câinele îngropând cu mare atenție un os sau o jucărie prețioasă, puteți sta liniștit. Nu se pregătește pentru o apocalipsă și nici nu este bântuit de teama foametei.
Pur și simplu, își urmează niște instincte vechi de mii de ani, o legătură vie cu strămoșii săi sălbatici.
Comentează