DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Într-o discuţie pe FaceTime, Eriksen le-a cerut colegilor săi să joace în continuare meciul cu Finlanda

eriksen

Internaţionalul danez Christian Eriksen a vorbit cu colegii săi şi le-a cerut să joace în această seară meciul cu Finlanda, suspendat după ce el s-a prăbuşit pe teren, informează Football Italia, citând SportStudio.

Eriksen a avut o discuţie pe FaceTime cu colegii săi, de pe patul de spital. El le-a spus jucătorilor, care se aflau atunci în vestiar, că se simte mai bine, scrie News.ro.

Meciul Danemarca – Finlanda, de la Euro-2020, a fost marcat de o întrerupere de aproape două ore, cauzată de problema medicală suferită de danezul Christian Eriksen. Acesta s-a prăbuşit pe teren spre primei reprize şi a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute, după care a fost transportat la spital. UEFA a anunţat că jucătorul este în stare stabilă.

Jocul s-a reluat cu ultimele patru minute ale primei reprize, iar pauza a fost de doar cinci minute. În momentul în care danezii au intrat pe teren pentru încălzire, înainte de reluarea jocului, fotbaliştii finlandezi i-au aplaudat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.