Intrarea Ucrainei în NATO 'înseamnă al treilea război mondial' cât timp se luptă cu Rusia

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-02-2024

Actualizat: 18-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: The Times

Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene și, de asemenea, a NATO, dar nu poate adera la alianța militară cât timp este încă în război cu Rusia, a declarat sâmbătă ministrul italian de externe, Antonio Tajani, citat de Reuters, scrie Rador Radio România.

"Mesajul către Rusia este foarte clar: Ucraina va fi membră a Uniunii Europene, iar apoi vom lucra pentru ca Ucraina să devină membră a NATO", a spus dl Tajani la Conferința de Securitate de la München.

Cu toate acestea, aderarea la NATO este imposibilă cât timp Ucraina va rămâne blocată într-un conflict militar cu Rusia, a adăugat el.

"Trebuie să fim foarte prudenți, pentru că a avea un stat membru NATO cu drepturi depline în război cu Rusia înseamnă al treilea război mondial", a adăugat ministrul italian.

Italia este pregătită să ofere mai mult sprijin militar Ucrainei, a mai spus Tajani. "Suntem pregătiți să facem mai mult" la nivel economic, politic și militar”, a declarat acesta.

El a indicat că autorităţile italiene au aprobat până acum opt pachete de ajutoare pentru Ucraina, cel mai recent urmând să sosească acolo în zilele următoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri