România acordă o importanţă deosebită cooperării cu Germania, dar şi pentru promovarea intereselor comune la nivelul UE şi oferirea unui răspuns solidar şi responsabil actualelor provocări cu care se confruntă Uniunea – a declarat ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, la întâlnirea de la Berlin cu omologul său german Sigmar Gabriel, conform rador. Teodor Meleşcanu a subliniat rolul esenţial pe care minoritatea germană îl are în arhitectura relaţiei bilaterale, subliniind sprijinul pe care Guvernul României îl acordă prezervării identităţii culturale şi lingvistice a etnicilor germani din ţara noastră. În discuţie au fost abordate şi relaţiile economice româno-germane, în condiţiile în care Germania continuă să fie de ani buni primul partener comercial al României şi unul dintre cei mai importanţi investitori.
Întrevedere a lui Teodor Meleşcanu cu Sigmar Gabriel: Ce s-a discutat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

10.626
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
10.626

77
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
77

10.730
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.730

95
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
95

76
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
76

51
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
51

77
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
77

1.339
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.339

112
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
112

4.637
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.637

57
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
57

3.733
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.733

150
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
150
















Comentează