Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întrevedere a ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu cu vicepreşedintele Consiliului Prezidenţial libian, Ahmed Maatig

inquamphotos.com / Octav Ganea
teodor melescanu

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut miercuri o întrevedere cu Ahmed Maatig, vicepreşedintele Consiliului Prezidenţial, viceprim-ministrul Guvernului de Acord Naţional al Statului Libia, în cadrul vizitei oficiale pe care şeful diplomaţiei române o efectuează în Libia. Potrivit MAE, în cursul convorbirilor, ministrul Teodor Meleşcanu a evocat raporturile tradiţionale dintre cele două ţări şi a subliniat importanţa relansării dialogului politic pentru revitalizarea colaborării bilaterale în ansamblu. A reiterat, de asemenea, poziţia ţării noastre de sprijinire a suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi unităţii naţionale a Libiei, în baza Acordului Politic Libian semnat la Skhirat, context în care a evidenţiat necesitatea soluţionării crizei libiene pe cale paşnică, anunţă Agerpres.

Ministrul de externe român a afirmat, de asemenea, disponibilitatea instituţiilor româneşti de a oferi expertiză în domenii precum afaceri interne sau situaţii de urgenţă. Viceprim-ministrul Maatig a prezentat evoluţiile recente din Libia, din perspectiva eforturilor Guvernului de Acord Naţional de a ameliora situaţia de securitate din ţară. A prezentat, totodată, aspecte economice, exprimând în acest sens aprecierea pentru oferta României de a furniza expertiză în diverse domenii de interes pentru Libia, în principal agricultură şi educaţie.

Cei doi demnitari au abordat, de asemenea, teme regionale şi internaţionale, sens în care ministrul român de externe a exprimat disponibilitatea României de a sprijini proiectele UE de asistenţă pentru Libia, în special în contextul viitoarei Preşedinţii a României a Consiliului Uniunii Europene.

Şeful diplomaţiei române a avut şi întrevederi, separate, cu Omar Al-Bashir Al-Tahir, ministrul sănătăţii, Nasser Fadelallah Al Dersi, ministrul economiei, şi cu Osman Abdel Jalil, ministrul educaţiei, cu care a abordat teme specifice ale cooperării bilaterale sectoriale. Interlocutorii libieni au apreciat că expertiza României în procesele de tranziţie politică şi economică, acumulată în ultimii 28 ani, poate fi utilă în procesul de transformare instituţională a Libiei, sens în care au manifestat interes pentru iniţierea unei colaborări în domeniile care se înscriu în aria de responsabilitate, informează MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.