'Introducând SRI în combaterea evaziunii fiscale nu facem decât să călcăm democraţia în picioare' – reacție vehementă din AUR la propunerea lui Nicușor Dan

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-06-2025 20:30

Actualizat: 03-06-2025 23:30

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: okolokremlya.ru

Europaramentarul Georgiana Teodorescu (AUR) a declarat, marţi, că dacă vrem să rezolvăm problema evaziunii fiscale, trebuie să ne îndreptăm către organele judiciare, apreciind că, introducând SRI-ul sau orice alte servicii secrete în această zonă, nu facem decât să călcăm democraţia în picioare şi principiul separaţiei puterilor în stat.

„Vă reamintesc că am mai avut un preşedinte care a băgat în CSAT şi situaţia cu traficul de droguri din România şi deşi a fost analizată în CSAT acea problemă şi a fost considerată ca o chestiune de siguranţă naţională, în continuare ne confruntăm cu această problemă gravă, care ne afectează din ce în ce mai mulţi tineri.

În al doilea rând, lăsând la o parte inutilitatea demersului, după cum vă spuneam, este foarte grav să ne reîntoarcem la trecut, la binom, la protocoale, la tot ceea ce am trăit anterior în România, în vremea lui Traian Băsescu şi nu pot să nu observ că acelaşi Traian Băsescu l-a susţinut pe domnul Nicuşor Dan în campanie iar domnul Nicuşor Dan ne spunea în campanie despre împrejurarea că justiţia poate fi influenţată de preşedinte”, a spus Georgiana Teodorescu, în emisiunea România Politică de la Prima News, relatează News.ro.

Ea a menţionat că faptul că este sau nu o chestiune de siguranţă naţională nu rezolvă problema evaziunii fiscale în România.

Europarlamentarul AUR a mai spus că ”serviciile secrete nu sunt organe de cercetare penală”.

”Dacă vrem să rezolvăm problema evaziunii fiscale, trebuie să ne îndreptăm către organele judiciare. Asta înseamnă procurori şi Poliţia Română. Ei au atribuţiile legale şi democratice să facă investigaţii în România.

Introducând SRI-ul sau orice alte servicii secrete în această zonă, în primul rând că nu facem altceva decât să călcăm democraţia în picioare şi principiul separaţiei puterilor în stat.

În al doilea rând, nu cred că vom rezolva această problemă. Nu poţi să nu observi faptul că, deşi suntem într-o situaţie de criză economică, o situaţie recunoscută la nivel public, singura soluţie cu care se vine în acest moment este cea care îi vizează pe evazionişti.

Ca şi cum problema economică a României se datorează exclusiv evazioniştilor, de acolo nu avem noi bani şi singura soluţie pe care trebuie să o gândim îi vizează pe ei şi pe combaterea acestui fenomen.

Dar de ce nu vorbim despre risipirea banului public? De ce nu vorbim despre corupţie? De ce nu vorbim despre faptul că se pierd bani în mod iresponsabil?”, a completat ea.

Context

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că avem o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune, arătând că se discută dacă este nevoie ca Strategia Naţională de Apărare să fie modificată în acest sens.

El a fost întrebat dacă va mai contracta specialişti pe IT care să vadă ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 2024, aşa cum a declarat în campania electorală, pentru o discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

"Nu este prima, prima urgenţă acum. Urgenţele sunt deficitul şi Guvernul. Imediat după. Mă interesează foarte tare subiectul ăsta. Ce am spus? Am spus că avem o mare problemă legată de deficit cu marea evaziune fiscală şi este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema asta şi este o discuţie dacă este sau nu este nevoie să modificăm în sensul ăsta Strategia Naţională de Apărare", a afirmat Nicuşor Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri