O viitură puternică a provocat, luni seara, ruperea unui podeţ în comuna Leordina, izolând temporar 35 de persoane, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa-Gonczi, potrivit Agerpres.
"În comuna Leordina, o viitură produsă pe Valea Sasului a rupt un podeţ, iar în acest moment 10 gospodarii şi cel puţin 35 de persoane sunt izolate. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu pompierii lucrează pentru refacerea podeţului", a spus Oana Alexa-Gonczi.
Potrivit acesteia, militarii secţiei de pompieri din Vişeu de Sus intervin în comuna Leordina, unde se evacuează apa din subsolurile unor gospodarii.
"Se intervine cu două echipaje (7 subofiţeri) şi 4 motopompe. DN 18 a fost afectat pe o lungime de circa 400 metri. Militarii au intervenit şi pentru degajarea şi curăţarea carosabilului", a declarat Oana Alexa-Gonczi.
Tot în cursul serii de luni, Detaşamentul de Pompieri din municipiul Baia Mare a intervenit cu o motopompă în localitatea Lăpuşel pentru evacuarea apei din şase gospodării.
"Apa a intrat în curţile caselor, dar acum e în retragere", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.
Inundații în Maramureș - O viitură puternică a izolat 35 de persoane
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Poliţiştii au avut peste 2.400 de intervenții în noaptea dintre ani
7

22
Temperaturile au scăzut la minus 25 de grade Celsius în Bucegi: Utilaje și toalete nefuncționale pe domeniul schiabil Sinaia
22

32
Copil din Neamț, accidentat de un ucrainean cu permis de conducere fals, pe DN 15
32

58
Accident rutier pe Transfăgărăşan: Trei tineri au ajuns la spital
58

39
Managerul Serviciulului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: Peste 700 de persoane au avut nevoie de ambulanţă, în noaptea de Anul Nou
39

61
Bărbat din Maramureș, depistat de poliţiştii rutieri în timp ce 'zbura' cu 124 km/h într-o localitate
61

97
Tragedie la Videle: Un bărbat a fost lovit mortal de tren
97

85
Urs în apropiere de Castelul Peleş: A fost emis mesaj RO-Alert
85

2.594
Oana Gheorghiu, plan pe 2026, după ce a acuzat că pensiile magistrațiilor sunt plătite din banii copiilor săraci: Să nu ne uităm la ce ne dezbină
2.594

58
Coliziune între un autoturism şi o autocisternă care transporta lapte, pe DN 14: Două persoane au rămas încarcerate
58

8.029
Priveghi de groază în noaptea de Revelion: Oamenii au sărit pe geamuri, iar sicriul a ars - Mortul, carbonizat într-un incendiu devastator
8.029

2.695
Accident cu cinci victime: Traficul e complet paralizat pe DN1, între Sibiu și Brașov
2.695

3.231
Președintele Nicușor Dan, mesaj de ultim moment după tragedia cumplită din Elveția
3.231

















Comentează