Imaginează-ţi cum ar fi să îţi reduci costurile cu factura la energie cu 60-75% ?
Având în vedere scumpirile şi preţurile din zilele de azi, cred că ne-am dori cu toţi să putem beneficia de costuri atât de reduse şi mai mult de atât, să putem avea un stil de viaţă mai sustenabil.
Investiţiile în panouri fotovoltaice ne pot aduce acest plus de valoare, mai ales atunci când alegem să colaborăm cu o companie care are preţuri accesibile şi asigură totul, de la proiectare la livrarea echipamentelor şi a panourilor + montaj şi mentenanţa.
TAW Energy s-a remarcat în ultimul timp cu o cifră impresionantă de 2 milioane de euro generaţi, peste 1000 proiecte finalizate cu succes, 3 depozite poziţionate strategic în țara și 48 de echipe specializate, care se deplasează în toată ţara pentru a-ţi oferi confortul necesar şi pentru a contribui la independenţa energetică a României.
Dragoş Luca, manager la TAW Energy a declarat:
"Suntem la dispoziţia clienţilor noştri şi le mulţumim că vor să ne aleagă ca firma instalatoare în Programul Casa Verde. Suntem pregătiţi să venim cu cele mai bune echipe şi cele mai bune soluţii către ei. Acum ne concentrăm pe Casa Verde, iar în perioada următoare vrem să ne extindem serviciile şi să putem avea cât mai multe soluţii pentru problemele energetice de zi cu zi, pentru a putea reduce emisiile de carbon ce cauzează probleme".
Servicii Oferite:
● Proiectare sisteme fotovoltaice
● Buletin PRAM Gratuit
● Consultanta Fonduri Europene / Naționale
● Instalare / mentenanţă panouri fotovoltaice
● Staţii încărcare electrică auto
● Instalare sisteme de încălzire şi răcire
● Instalare eoliene
● Branşamente electrice
● Instalații electrice
● Cablare structurată
Din câte ştim, în jurul datei de 15 iulie se va publica lista cu instalatori pe site-ul AFM şi cei ce s-au înscris cu succes în Programul Casa Verde îşi vor alege firma instalatoare.
Firmele instalatoare vor avea 30 de zile la dispoziție să verifice actele pe care persoanele doritoare le-au încărcat pe platformă şi să le confirme dacă sistemul se poate instala sau nu.
După acest pas, în termen de 12 luni sistemul va fi instalat şi mai mult de atât la TAW Energy nu trebuie să plăteşti nimic altceva decât aportul propriu de 10%.
“Am întâlnit clienți care se plângeau de anumite firme concurente, care cer suma totală până la recuperarea de la AFM, lucru care nu este deloc indicat.” a declarat Dragoș Luca manager la TAW Energy
Sfaturi pentru a alege firma instalatoare:
● Alege o firmă de instalaţii care are personal autorizat
● Alege o firmă de instalaţii care lucrează în deplină legalitate
● Alege o firmă de instalaţii care oferă garanţie
● Alege o firmă de instalaţii care este specializată şi bine dotată
● Cereţi firmei detalii legat de alte instalări efectuate şi faceţi-vă o idee în ceea ce priveşte expertiza acesteia în domeniu.
● Este necesar ca firma să îţi asigure tot proiectul de la dimensionare până la instalarea sistemelor fotovoltaice pe care le achiziţionezi şi mentenanţa acestora.
Ce include prețul pentru oferta programului Casa Verde Fotovoltaice la TAW Energy?
Prețul include următoarele:
● TVA
● Livrare la domiciliu, montaj în toată țara + punerea în funcțiune
● Dosar Prosumator
● Priza împământare
● Asigurare
TAW Energy îți pune la dispoziție ASIGURAREA GRATUITĂ ”Toate Riscurile” specială pentru sistemele de energie regenerabilă. Acoperirea este completă, protejându-te de pierderi și daune neprevăzute.
Pe lângă restul beneficiilor incluse în preţul sistemelor fotovoltaice, toți clienții lor vor beneficia automat de această asigurare + asigurarea PAD (Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale ) care este OBLIGATORIE.
Ce beneficii ai?
- Protecție la fenomene naturale, cum ar fi grindina sau furtunile care pot afecta panourile solare.
- Acoperire pentru daune cauzate de greutatea excesivă a zăpezii, prevenind crăparea panourilor.
- Asigurare pentru avarii accidentale la panoul de comandă, invertoare sau transformatoare, cum ar fi suprasarcina sau scurtcircuitul.
- Protecție împotriva incendiilor, furturilor și vandalismului.
Cât durează asigurarea?
72 de luni, adică 6 ani întregi! Ai liniștea că investiția ta este protejată pe termen lung.
Nu se aplica niciun cost suplimentar !
Compania a declarat că este pregătită să preia peste 20.000 de contracte, blocând astfel suma necesară de peste 40.000.000 lei în contul special creat în Trezoreria Statului, aferentă acestor contracte ca și garanție.
TAW Energy este alegerea ideală pentru instalarea panourilor fotovoltaice!
Personal autorizat: Echipa TAW este formată din specialiști autorizați, cu experiență în domeniul instalațiilor fotovoltaice. Se asigură că lucrările lor sunt efectuate de profesioniști calificați, astfel încât să beneficiați de cele mai bune servicii.
Lucrează în deplină legalitate: Sunt o firmă înregistrată și operează în conformitate cu toate reglementările și normele în vigoare.
Oferă garanție: Se asigură că panourile fotovoltaice instalate beneficiază de o garanție completă, astfel încât să vă bucurați de liniște și securitate în investiția dumneavoastră. Compania este aici pentru a vă oferi suport și asistență în orice problemă sau neclaritate.
Sunt specializați și bine echipați: TAW Energy are expertiza și echipamentele de ultima generaţie (LR5) necesare pentru a realiza instalații fotovoltaice de înaltă calitate.
Daniel Holerga, inginer proiectant în compania TAW Energy afirma: “Ne ținem mereu la curent cu tehnologiile și tendințele din domeniu pentru a oferi cele mai avansate soluții și eficiență maximă.”
Verificați expertiza TAW Energy: Nu ezitați să cereți detalii despre proiectele anterioare pe care echipele le-au finalizat și să vă faceți o idee despre expertiza și calitatea muncii lor. Compania este mândră să împărtăşească cu dumneavoastră rezultatele și feedback-ul pozitiv al clienților.
Asigură tot proiectul: De la dimensionarea sistemului până la instalarea efectivă a panourilor fotovoltaice și mentenanța acestora, TAW Energy oferă un pachet complet de servicii incluse în preţ şi sunt alături de dvs. pe tot parcursul procesului pentru a vă asigura că beneficiați de soluția ideală.
Află mai multe despre TAW Energy şi misiunea lor, accesând site-ul lor web www.tawenergy.ro şi urmărindu-i pe reţelele de social media.
Comentează