Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Investiţie de aproape două milioane de lei într-o platformă de colectare a gunoiului de grajd, inaugurată în comuna Smeeni

smartradio.ro
gunoi

Crescătorii de animale din comuna Smeeni, judeţul Buzău, au la dispoziţie o platformă de colectare a gunoiului de grajd, o investiţie de aproape două milioane de lei recepţionată de autorităţile locale, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă.

Noua platformă are o capacitate de 2.400 metri cubi/an şi a fost construită în cadrul proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi", derulat de mai mulţi ani sub coordonarea MMAP, proiect ce sprijină comunităţile prin investiţii în infrastructura de management a gunoiului de grajd.

Valoarea investiţiei se ridică la 1.984.591 lei, din care ministerul de resort a asigurat 94,11%, iar restul de 5,89%, respectiv 116.939 lei, a fost finanţat din bugetul local, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe lângă platforma propriu-zisă, Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) beneficiară primeşte şi un set de echipamente destinat operării acesteia: tractor, două remorci, încărcător frontal, cisternă vidanjă şi maşină de împrăştiat gunoiul de grajd compostat.

Fondurile sunt asigurate de Guvernul României, printr-un împrumut acordat de Banca Mondială.

Proiectul "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi" este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.

Iniţial, proiectul a demarat în anul 2008 şi s-a încheiat în 2017, fiind finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.

Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 85 de comunităţi locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.