Investiţie majoră la SJU Slatina: 26 de milioane de lei pentru modernizarea UPU

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 24-07-2025 16:16

Actualizat: 24-07-2025 19:16

Article thumbnail

Sursă foto: Ziare.com

Consilierii judeţeni au aprobat joi, într-o şedinţă extraordinară de îndată, o investiţie de 26 de milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, potrivit Agerpres.

Proiectul este finanţat din Programul pentru Sănătate coordonat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului, după care am aprobat acţionarea în vederea demarării acestui proiect, un proiect pe fonduri europene, prin care vrem să reabilităm şi să modernizăm Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi, de asemenea, să achiziţionăm aparatură medicală pentru Unitatea de Primiri Urgenţe. Este un proiect în valoare de 26 de milioane de lei, pe care îl vom depune foarte repede, tocmai de aceasta n-am putut să aşteptăm până la şedinţa ordinară şi am ţinut o şedinţă extraordinară în care am aprobat aceşti indicatori", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri