Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Investiție NOUĂ - Centru ca ÎN FILME pentru tratarea epilepsiei, la Spitalul Cluj-Napoca

doctori

Un centru modern de tratare a epilepsiei a fost inaugurat la Spitalul Municipal Cluj-Napoca, în urma unei investiții de 100.000 de euro. Centrul dispune, pe lângă dotări moderne, și de o rețea de monitorizare la distanță a pacienților.

Coordonatorul centrului din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, Major Zoltan Zsigmond, a declarat, joi, la inaugurare, că la noul centru lucrează 4 medici și 9 asistente, scrie Mediafax.

Citește și: Ioan Mircea Pașcu, informație ÎN PREMIERĂ, după ce a fost exclus de pe lista PSD pentru P.E: 'Țineți pariu cu mine?'

„Am inaugurat la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca Centrul de monitorizare electroencefalografică (EEG) de lungă durată, primul de acest fel din Transilvania, la finalul unei munci de patru ani. Centrul dispune de aparatură de specialitate – EEG-uri, stimulator magnetic transcranian, ecograf portabil, o cameră de monitorizare cu un pat dotată cu cușcă Faraday încorporată, sistem video de zi și cu infraroșu pentru perioada de noapte, deci non-stop, pentru supravegherea pacientului pe toată durata de o săptămână a internării, dar și o rețea de monitorizare la distanță a acestuia. De asemenea, în centru lucrează 4 medici, 9 asistente medicale, formate ca tehnicieni EEG. Investiția în noul centru a fost finanțată de Primăria Cluj-Napoca și prin donații și se ridică la aproximativ 100.000 de euro”, a spus Major.

Președintele Societății Române Împotriva Epilepsiei (SRIE), Dana Craiu, a declarat, la rândul său, că epilepsia este o afecțiune nu foarte cunoscută, o specializare grea, sperând ca tinerii specialiști și rezidenți să-i prindă gustul.

„Noul centru de tratare a epilepsiei din Cluj-Napoca are un loc foarte important, am văzut seriozitatea cu care lucrați și aparatura de care dispuneți. Cred că va fi posibil să fie pusă pe roate îngrijirea multidisciplinară a adultului și copilului cu epilepsie”, a subliniat Craiu.

Epilepsia este o boală cronică, studiată încă din antichitate, caracterizată prin crize neprovocate, care duc la pierderea stării de conștiență. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din 26 de oameni primește un diagnostic de epilepsie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.