Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi mediu, a anunţat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.
Valoarea totală a proiectelor este de 260 de milioane de lei şi acoperă mai multe regiuni ale ţării, fiind vorba despre proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.
Două dintre aceste investiţii vizează îmbunătăţirea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Vaslui şi Mureş, proiecte finanţate din împrumuturi obţinute prin PNRR.
"Aceste proiecte vor contribui la protecţia împotriva inundaţiilor, iar investiţiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei şi au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării permanente Soleşti, pe râul Vaslui, în valoare de 101 milioane lei şi a nodului hidrotehnic de pe râul Mureş din municipiul Târgu Mureş, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ţinând cont de inundaţiile care au afectat oamenii din cele două zone în anii trecuţi", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Totodată, Executivul a suplimentat cu aproximativ 20 de milioane fondurile alocate pentru exproprieri pentru autostrada de centură Bucureşti.
"Unele reglaje privind sumele prevăzute ca despăgubire pentru proprietarii expropriaţi se fac şi pentru terenuri aflate pe amplasamentele următoarelor proiecte: autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea Curtea de Argeş - Piteşti, precum şi variantele ocolitoare ale municipiilor Constanţa, Bârlad şi Sfântul Gheorghe", a precizat Mihai Constantin.
Investiţii în valoare de 260 de milioane de lei, aprobate de Guvern, pentru infrastructura de transport şi mediu
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1.878
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
1.878

50
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
50

135
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
135

4.501
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
4.501

71
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
71

109
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
109

3.419
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.419

6.012
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.012

5.161
'Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea'. Deputat trimis în judecată după un live incendiar - despre cine ar fi vorba (surse)
5.161

2.987
România, pregătită pentru misiuni în Ormuz: ce ar putea trimite Armata în teren. Anunțul ministrului Apărării
2.987

90
Daniel Băluţă a discutat cu trimisul SUA pentru parteneriate globale despre investiţiile pentru dezvoltarea Capitalei
90

9.214
Alertă la vârful statului: Nicușor Dan îi cheamă pe Bolojan și miniștrii la Cotroceni – temeri privind criza carburanților
9.214

7.668
Decizie radicală pregătită de Coaliția de guvernare: pentru prima oară în istoria României, tradiția „căsătoriilor forțate” va fi interzisă și pedepsită cu închisoarea
7.668
















Comentează