„Investițiile în educație și sport continuă: școli modernizate și în curs în Sectorul 3”
Procesul de modernizare a unităților de învățământ din Sectorul 3 continuă în ritmul obișnuit, cu lucrări în desfășurare în mai multe școli și grădinițe. Intervențiile actuale acoperă construcții noi, modernizarea instalațiilor, lucrări la sistemele de încălzire și amenajarea spațiilor exterioare folosite de elevi.
Aceste investiții fac parte dintr-un program mai larg, început cu ani în urmă, care a adus modernizări substanțiale în numeroase unități de învățământ din sector. Aula Sălii de Scrimă „Ana-Maria Brânză”, bazele sportive de cartier, extinderi ale creșelor și grădinițelor, sălile de sport renovate și lucrările realizate în școli precum 195, 196, 92, 112 sau 116 sunt doar câteva exemple ale investițiilor anterioare.
Prin aceste investiții Sectorul 3 a devenit primul sector care poate asigura, pentru pentru toți copiii ce intenționează să se înscrie, peste 2400 de locuri la creșă și grădiniță.
Investițiile nu reprezintă o noutate, ci o componentă permanentă a strategiei Sectorului 3 de a menține un nivel ridicat al infrastructurii educaționale. Pe măsură ce lucrările avansează, administrația pregătește noi proiecte pentru anii următori, astfel încât acest ritm să fie menținut fără întreruperi.






























Comentează