Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Investitorii străini din România sunt SCEPTICI în privința afacerilor din țara noastră

economica.net
afaceri creștere economică

Potrivit membrilor FIC, există un sentiment de optimism moderat cu privire la direcția în care se îndreaptă dezvoltarea afacerilor în perioada următoare. Această percepție pozitivă din prezent poate fi explicatăprin depășirea momentelor incerte care au caracterizat lunile anterioare de criză, informează Mediafax.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) citează previziunile economice ale Comisiei Europene (CE) din primăvara anului 2021, care arată o îmbunătăţire a perspectivelor de creştere în comparaţie cu previziunile din iarna trecută. În cazul României, prognozele de creștere ale economiei au fost ajustate la 5,1% pentru anul 2021 și 4,9% pentru anul 2022, spre deosebire de cele din iarnă ce indicau creșteri de 3,8% și respectiv 4%. Se așteaptă ca economiile tuturor statelor membre să revină la nivelurile de dinainte de criză până la sfârşitul anului 2022, pe măsură ce vaccinarea populației progresează, iar măsurile de distanțare socială se vor putea ridica treptat. Introducerea graduală a proiectelor din cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență va contribui la impulsionarea creșterii investițiilor.

În mod similar, rezultatele indicatorului FIC Business Sentiment Index (BSI) aferente lunii martie 2021, surprind percepția în general optimistă a investitorilor cu privire la mediul de afaceri din România, la mai mult de un an de la declanșarea pandemiei, comparativ cu iterația precedentă (toamna 2020), când criza sanitară era percepută ca atingând un nou apogeu.

Încrederea investitorilor în piața din România se reflectă în răspunsurile cu privire la investițiile planificate pentru următoarele 12 luni: mai mult de jumătate dintre respondenți (51,1%) se așteaptă să crească investițiile și doar 13% le vor pune în așteptare. Acest rezultat reprezintă cel mai mare scor înregistrat de la prima iterație BSI, surprinzând un nivel maxim pentru creșterea investițiilor programate pentru anul următor de către companii.

În plus, deși investițiile planificate sunt foarte mari, se așteaptă ca cele alocate pentru forța de muncă să crească într-un ritm mai lent (33,3% dintre respondenți au în plan creșteri). Acest lucru ar putea fi rezultatul faptului că investițiile planificate sunt legate de digitalizare și nu implică neapărat crearea de noi locuri de muncă.

Investitorii consideră că experiența anului trecut a oferit lecții importante care pot duce la oportunități viitoare. Printre cele mai importante lecții învățate de mediul de afaceri și puse în aplicare pentru creșterea rezilienței business-ului propriu, menționăm următoarele: Accelerarea transformării digitale; O creștere a agilității și flexibilității afacerii; Optimizarea costurilor.

Tendința spre digitalizare care a pornit de la nivel european este una dintre oportunitățile pe care mediul de afaceri a reușit să le cunoască mai bine în perioada anului trecut. Accelerarea digitalizării poate fi un bun punct de plecare pentru o schimbare în structura distribuției stocului de investiții străine, spre industrii cu grad de intensitate tehnologică mai ridicată.

Membrii FIC consideră că perioada următoare este deschisă oportunităților și va fi caracterizată de o creștere economică peste media europeană, iar previziunile Comisiei Europene, precum și cele ale instituțiilor internaționale (FMI, Banca Mondială) arată că anul 2021 se conturează, într-adevăr, în această direcție.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociația care îi aduce împreună pe cei mai importanți investitori cu capital străin din România, peste 120 dintre cele mai mari companii din țară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din economie și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.