Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Învierea a adus lumină în Biserica lasată în paragină din 1940

News.ro
inviere biserica slujba

Episcopul Antonie de Bălți a slujit marți la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, raionul Floreşti, Republica Moldova, conform basilica.ro.

Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, în biserica din Chirilovca în noaptea Învierii din acest an, după aproape un secol de la începerea construcţiei sfântului lăcaş. Piatra de temelie a bisericii din Chirilovca a fost pusă în perioada interbelică.

Până în anul 1940, anul ocupaţiei sovietice, s-a reuşit să se ridice pereţii bisericii până la centura de sus. A urmat al doilea război mondial. După 1944, odată cu noua ocupaţie sovietică promotoare a ateismului militant, construcţia bisericii a fost sistată şi clădirea lăsată în paragină.

În 2016, prin grija Protopopului de Floreşti şi a credincioșilor din raionul Floreşti, s-au reluat lucrările de construcţie a bisericii. Tot atunci s-a decis transformarea ei în mănăstire. În toamna anului 2019, mănăstirea a revenit în Mitropolia Basarabiei, notează Episcopia de Bălți.

PS Antonie a felicitat obștea de maici care şi-a început viaţa de mănăstire la Chirilovca odată cu Sărbătoarea Sfintei Învieri, sub coordonarea sorei Maria Popaşi, locţiitoare de stareţă.

Ierarhul a subliniat menirea unei mănăstiri pentru societate şi rolul ei în contextul zilelor de astăzi, când secularismul, consumerismul şi forme sofisticate de neomarxism atacă societatea contemporană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.