Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Invitat special de Sfântul Andrei la Catedrala Mântuirii Neamului - Patriarhul Ierusalimului şi Patriarhul Daniel vor oficia Sfânta Liturghie

patriah bartolomeu daniel

Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina Teofil al III-lea şi Patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia, vineri, începând cu ora 9.30, la Catedrala Mântuirii Neamului, Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, anunță Patriarhia.

Până joi, 29 noiembrie 2018, în Catedrala Mântuirii Neamului Națională se va săvârși Sfânta Liturghie, între orele 9.00 – 11.00. După Sfânta Liturghie, credincioșii vor avea posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, inclusiv în timpul nopții, până în ziua de joi, 29 noiembrie 2018, ora 15.00, când este necesar să se întrerupă închinarea credincioșilor din motive tehnice și organizatorice pentru pregătirea Sfintei Liturghii din ziua următoare, 30 noiembrie – Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, anunță Patriarhia, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Vineri, 30 noiembrie 2018, cu prilejul sărbătorii Sf. Apostol Andrei, cel de-al doilea hram al Catedralei Naționale, începând cu ora 9.30, în Catedrala Naţională, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

De când crește salariul minim? Eugen Teodorovici iese la rampă și dă ultimele informații

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, cu prilejul Zilei Naționale a României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoțit de delegația Patriarhiei Ierusalimului și de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va participa la ceremoniile naționale de la Alba Iulia dedicate Zilei Naționale și Anului Centenar.

Tot pe 1 decembrie 2018, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în toate bisericile din Patriarhia Română se va oficia slujba de Tedeum la Ziua Națională a României, prin care se vor înălța rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român unit de 100 de ani într-o singură țară românească și creștină.

De asemenea, la ora 10.00, clopotele tuturor lăcașurilor de cult ortodoxe vor fi trase timp de trei minute.

La Catedrala Națională, slujba de Tedeum va fi oficiată începând cu ora 10.00. După ora 12.00, accesul credincioșilor în Catedrală nu va mai fi permis, deoarece vor continua lucrările la lăcașul de cult.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.