Polițiștii și militarii activi și în rezervă trec la amenințări după ce reforma administrației a fost agreată în coaliție: Pensiile militare au ajuns la nivel umilitor

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 18-02-2026 09:11

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sindicaliștii din Poliție și Armată amenință cu acțiuni de proteste masive dacă Guvernul Bolojan decide să se atingă de veniturile lor. Într-un lung comunicat de presă, aceștia acuză că pensiile militarilor nu au mai fost indexate de ani buni, dar și că prin tăieri din sistemul MAI sau MApN se afectează securitatea națională, obiectiv strategic asumat în fața UE și a NATO.

Nu acceptăm măsuri care pun în pericol angajaţii şi pensionarii din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională!

Sindicaliștii cer măsuri prudente

Urmare declaraţiilor oficiale, de ieri, ale unor lideri ai coaliţiei de guvernare şi ale Departamentului de comunicare al Guvernului, referitoare la pachetul legislativ privind reformele preconizate în Administraţia Publică, declaraţii care s-au propagat în mass-media şi au generat (din nou) nedumerire, confuzie şi numeroase întrebări în rândurile angajaţilor din familia noastră ocupaţională - Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională -, Biroul Executiv al FSNPPC face următoarele precizări şi, totodată, solicită Executivului şi Parlamentului să adopte cu prudenţă măsurile fiscal-bugetare, care vizează domeniul de activitate sus-menţionat, în concordanţă cu "Strategia naţională de apărare a României 2025-2030", asumată de preşedintele României, de CSAT şi de Guvern, document care prevede în mod imperativ, în Cap. 5 - Direcţii de acţiune:

1 - creşterea capacităţii operaţionale a structurilor Forţelor Armate, prin asigurarea încadrării, instruirii, dotării şi FINANŢĂRII acestora;

2 - creşterea atractivităţii în profesiile militare şi retenţia personalului în toate structurile din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Precizări FSNPPC referitoare la necesitatea unei salarizări atractive şi predictibile în Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (SAOPSN):

- în lipsa unui draft concret de act normativ, emis de Executiv, cu măsurile administrative şi fiscal-bugetare intens vehiculate în ultimele luni (dar care lipsesc cu desăvârşire, însă au inflamat cronic opinia publică şi categoriile social-profesionale), precum şi a unui proiect de Lege a bugetului de stat/de asigurări sociale pentru 2026 - documente care trebuie puse în dezbatere publică, aşa cum prevede legislaţia -, nu putem emite amendamentele oficiale, la obiect, permise de Legea dialogului social; apreciem că tergiversarea dezbaterilor/disputelor politice, pe aceste subiecte de maxim interes naţional, nu este nici în interesul statului, nici al angajaţilor din SAOPSN;

- considerăm că o eventuală diminuare a anvelopei bugetare salariale, în 2026 - în raport cu bugetul din 2025 alocat ordonatorilor principali de credite din SAOPSN -, nu asigură îndeplinirea obiectivelor prevăzute în "Strategia naţională de apărare a României 2025-2030", ci din contră, va diminua capacitatea operaţională a acestor structuri, prin demotivarea persoanalului în activitate, mai ales a celor care îndeplinesc condiţiile de trecere în rezervă, cu drept la pensie militară de stat, dar ar putea opta, în condiţiile unei salarizări atractive/decente, să-şi pună experienţa şi competenţele dobândite în slujba statului cât mai mulţi ani (conform Legii 282/2023, un militar sau poliţist poate activa, la cerere, până la vârsta de 65 de ani);

- eventualele măsuri fiscal-bugetare, de diminuare, în 2026, a bugetului alocat structurilor SAOPSN, pentru cheltuieli de personal şi cheltuieli materiale/de servicii, în contextul inflaţionist accentuat şi pe fondul escaladării riscului de recesiune economică (conform datelor oficiale furnizate recent de INS şi EUROSTAT), mai ales în condiţiile geopolitice şi militare din lume şi de la graniţa României, considerăm că ar fi contraproductive sau chiar de-a dreptul iresponsabile!

- reamintim faptul că, Apărarea şi Ordinea Publică se confruntă, de mai mulţi ani, cu un deficit major de personal, deficit cunoscut şi recunoscut public de către unii dintre conducătorii structurilor din SAOPSN, care a generat, în fapt, economii substanţiale la bugetul de stat, în ultimii 9 ani, de peste 5 miliarde euro, prin neplata posturilor vacante, prin neaplicarea în integralitate şi la termenele prevăzute, în ceea ce ne priveşte, a Legii-cadru 153/2017 privind salarizare în domeniul bugetar, prin diminuarea sumelor necesare modernizării sediilor de Poliţie şi a condiţilor de lucru, în acord cu normele de sănătate şi securitate în muncă, prin ,,îngheţarea", de 10 ani, a cuantumului unor drepturi/elemente salariale la valori minimale şi prin alte artificii fiscal-bugetare, care au afectat ani de-a rândul veniturile poliţiştilor, militarilor şi personalului contractual.

Pensiile militare nu au mai fost indexate

- cerem din nou coaliţiei de guvernare să nu uite că Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015 a făcut deja obiectul modificărilor, chiar ,,pe minus", prin jalonul din PNRR, atins prin Legea nr. 282/2023. De asemenea, prin proiectul de Lege 559, promovat tot de coaliţie, în toamna anului 2024, Parlamentul României a mimat actualizarea pensiilor militare de stat, L 559/2024 fiind respins, în final, de CCR, ca neconstituţional. În prezent, pensiile militare nu sunt actualizate, asemenea celor din sistemul public (în sept. 2024), nu sunt indexate, în 2025 şi 2026, iar pentru foarte mulţi pensionari militari, care au trecut în rezervă pe vechea legislaţie aplicabilă în urmă cu 20-30 de ani, acestea au rămas la un nivel umilitor deşi, conform Constituţiei, Statutului cadrelor militare şi Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, rezerviştii militari au obligaţia de a răspunde PREZENT la o eventuală mobilizare, iar drept ,,compensaţie", statul, prin factorul politic decident, îi ignoră, deşi are obligaţia să le asigure un trai decent, prin principala sursă de venit la care au dreptul, după o viaţă în slujba Patriei: pensia militară de stat!

- referitor la cei aflaţi în pragul pensiei: avem aprox.15.000 de colegi din MAI, ce îndeplinesc deja condiţiile de pensionare, la care, se adăugă alte câteva mii din celelalte structuri ale SAOPSN; aceştia pot intra în rezerva operaţională a Armatei, cu drept la pensie militară de stat - similar celorlalte structuri din UE/NATO -, dacă impredictibilitatea legislativă în salarizare şi în pensionare se va perpetua, situaţie care, în mod evident, ar fi în dezacord cu prevederile Strategiei naţionale de apărare 2025-2030 privind consolidarea capacităţii operaţionale;

Vârsta de pensionari pentru militari și polițiști crește

- pentru corecta informare a opiniei publice şi a celor care, poate, nu sunt la curent cu legislaţia din ultimii ani: conform Legii nr. 282/2023, vârsta standard de pensionare pentru militari/poliţişti creşte treptat, de la 60 la 65 de ani, în mod eşalonat, până în anul 2035, începând cu anul 2031, cu câte un an, astfel: 2031 - 61 de ani; 2032 - 62 de ani; 2033 - 63 de ani; 2034 - 64 de ani; 2035 - 65 de ani;

- pensiile militarilor şi poliţiştilor români, ca şi cele similare din statele NATO/UE, datează de foarte mulţi ani şi sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea şi importanţa socială a misiunilor derulate în interes naţional, european şi internaţional, pe speranţa de viaţă mai redusă faţă de alte domenii de activitate, pe incompatibilităţile si interdicţiile impuse prin lege în timpul activităţii în slujba statului, pe privaţiunile suferite inclusiv de familiile celor în cauză etc. În acest sens, art. 2, lit, f din Legea 223/2015 prevede că pensiile militare se bazează pe ,,principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei", iar art. 4 stipulează: ,,Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii sau decesului".

În final, în calitate de partener de dialog social al Guvernului şi de organizaţie sindicală responsabilă, reprezentativă, conform legii, la nivelul MAI/MApN, reiterăm principiul care poate întări, în mod veritabil, capacitatea operaţională a Forţelor Armate, în acord cu o dinamică de personal ce trebuie consolidată prin măsuri legislative şi fiscal-bugetare: predictibilitate în carieră, în salarizare şi în pensionare pentru toţi angajaţii din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională!

Urmează proteste masive

Pe cale de consecinţă, în cazul unor modificări legislative care ne vor afecta salarizarea, cariera şi pensionarea, vom adopta măsuri de protest ferme, inclusiv mai dure decât cele din ianuarie 2025!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri