Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ioan Andone: 'Jucătorii mei pot câștiga meciul cu Steaua pe merit'

Ioan Andone

Antrenorul Ioan Andone este convins că Dinamo are valoarea necesară pentru a învinge Steaua în derby-ul de miercuri și dincolo de marea rivalitate dintre cele două cluburi, cel mai mult își dorește cele trei puncte puse în joc. ''Ne așteaptă un meci greu mâine, toți știm ce înseamnă un derby Dinamo — Steaua. Jucăm pe teren propriu și așteptăm foarte mulți suporteri, cum ne-au obișnuit în ultimul timp și cu coregrafii care să ne susțină necondiționat, pentru că asta e important. Meciul nu va fi ușor, va avea o încărcătură destul de mare. Avem nevoie de cele trei puncte ca de aer. Până la urmă cele trei puncte ne apropie de locurile fruntașe. Cred că le putem câștiga și sunt convins că jucătorii pot să câștige acest meci pe merit, pentru că avem valoare, avem un grup bun, l-am construit destul de greu, dar suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate. Important e să nu primim gol și sigur vom marca gol. Steaua are calitate, nu întâmplător e pe primul loc, dar noi avem posibilitatea și jucători care pot face diferența'', a declarat Ioan Andone în conferința de presă de marți.

Andone speră ca în tribunele Arenei Naționale să vină foarte mulți fani dinamoviști: ''Eu sper să se strângă minim 30.000 și am încredere că vor veni, simți când lumea are încredere în tine. Avem nevoie de suporterii noștri''. Dinamo nu a anunțat vreo primă pentru acest derby, dar Andone susține că la un asemenea meci banii sunt pe locul doi: ''Nu s-a anunțat încă vreo primă pentru acest meci, poate diseară are dl Negoiță vreo tentativă. Niciodată nu au fost importante la derby-uri primele, foarte puțin contează, e orgoliul ăsta să câștigi împotriva Stelei''.

Despre arbitrul meciului de miercuri, Andone nu a avut nimic de obiectat: ''Ovidiu Hațegan chiar e cel mai bun și dacă va greși, va greși că nu vrea. Cred că vrea să ducă meciul corect, nu avem ce comenta în privința lui''. Dinamo nu are probleme de lot, doar portarul Jaime Penedo fiind incert. ''Avem aproape tot lotul la dispoziție, nu avem suspendați, accidentați, doar o mică problemă cu Penedo. Dar eu sper ca el să se antreneze azi normal și mâine poate o să-l vedeți în poartă sau dacă nu pe bancă cel puțin. În rest toate lucrurile sunt în regulă și așteptăm meciul''. Directorul sportiv Ionel Dănciulescu așteaptă de asemenea o victorie a roș-albilor și mulți fani în tribune: ''Multe nu pot fi spuse înaintea unui meci de asemenea importanță, ne trebuie fapte. Eu sper să fie un meci frumos și Dinamo să câștige. Cu siguranță în tribune vom câștiga detașat, sper ca și pe teren. Nu va fi ușor, asta e clar. Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, dar eu am încredere în Ando și în băieți că mâine vom face o partidă mare''.

Danciu-gol a precizat că până marți la prânz circa 19-20.000 de bilete au fost vândute pentru meciul de miercuri, din etapa a 18-a a Ligii I (ora 20,30). Mijlocașul ofensiv Dorin Rotariu s-a arătat optimist în privința unui rezultat pozitiv cu Steaua: ''Sunt încrezător că vom avea un rezultat bun. Avem nevoie de victorie, nu doar mâine, ci pe tot parcursul campionatului, suntem la Dinamo, știm care sunt așteptările și sper ca victoria cu FC Voluntari să nu fie doar o simplă victorie, sperăm să continuăm acest drum, pentru că avem mare nevoie de puncte. Mă bucur că mă aflu la Dinamo, cu cea mai bună galerie, au fost mereu alături de noi. Noi ca echipă ne dorim un trofeu, asta e obiectivul cel mai important al unui jucător, al unui antrenor, al unui club, să aibă performanțe, și sper ca acest lucru să se întâmple cu Dinamo și cu mine în echipă'', conform Agerpres.

Fundașul Steliano Filip a adăugat că Dinamo are mare nevoie de puncte și speră să le obțină în derby-ul cu Steaua: ''Sperăm să facem un meci mare mâine și să câștigăm, pentru că avem nevoie de victorie, mai ales pentru noi, pentru suporteri. Știm cu toți ce înseamnă un meci cu Steaua și sperăm să reușim. Steaua este de bătut, în campionat s-a văzut că se poate întâmpla orice. Dar cu siguranță vom întâlni o echipă bună, nu contează forma sau poziția din clasament, la un astfel de meci se poate întâmpla orice. Avem un lot foarte bun și spre deosebire de anii trecuți avem o echipă mai bună, mai omogenă, suntem un grup unit și cred că vom câștiga''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.