Ioan Rus: Este de scenariu SF! Va trebui să iau măsuri

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 14-03-2015

Actualizat: 14-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Ioan Rus a vorbit, în cadrul unei legături telefonice directe în emisiunea Dincolo de Ştiri, de la Antena 3 despre conflictul dintre controlorii de trafic aerian şi managementul Romatsa.

„Vorbim despre o companie care nu are probleme financiare, organizatorice sau administrative şi care asigură siguranţa aeriană fără cusur pe teritoriul României”, a ţinut să precizeze ministrul Ioan Rus.

„Ceea ce se întâmplă acolo, ceea ce încearcă unii să demonstreze că este incompatibilitate între sindicat şi management, ţine de science-fiction. Fie dânşii vor reuşi să se raporteze raţional la problemele care sunt în companie, fie va trebui să iau măsuri”, a adăugat ministrul.

„O să discut cu colegii mei, pe care îi salut cu respect şi îi felicit pentru ce au făcut bine până acum, şi o să-i sancţionez pentru ce nu sunt capabili să facă de acum încolo”, a mai spus Ion Rus.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri