Iohannis a făcut o greșeală ENORMĂ

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-11-2014

Actualizat: 03-11-2014

Ion Cristoiu a criticat afirmația candidatului ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, potrivit căreia nu va negocia cu candidații care au ieșit din cursă, pentru a fi susținut în cel de-al doilea tur.

”Klaus Iohannis a făcut o greșeală enormă: cum nu negociază cu nimeni?. Nu era vorba de negociere, era vorba ca tu, Klaus Iohannis, tu când mergi în turul doi, trebuie să câștigi electoratul Elenei Udrea și electoratul Monicăi Macovei. Problema este că trebuie să vii și să te întâlnești public cu Udrea, cu Macovei, ca să dai un semnal electoratului lor, 'domne, totuși, ne vom regăsi și noi în acest președinte'. Nu ai ce să negociezi, e vorba de a cuceri electoratul lor, fără să negociezi. Să se ducă într-o chestie simbolică, să stea de vorbă cu ele, ca să poți să câștigi acel electorat, mai ales că are o marjă uriașă de  electorat nou, pentru asta trebuie să îl cucerească”, a comentat Ion Cristoiu.

Cristoiu consideră că pentru a câștiga aceste alegeri, Klaus Iohannis ”trebuie să facă o ruptură de imagine, să cucerească și inimile” electoratului român.

”10 la sută e cumplit, e cea mai mare diferență între primul și al doilea, a fost în '92, 16 la sută și, a doua, este Victor Ponta și Klaus Iohannis, cu 10 la sută, și Traian Băsescu, în 2004, cu șapte la sută. Are un avantaj, domnul Iohannis, prezența slabă la vot. Dacă era 70 la sută, nu mai aveai de unde să scoți. Poate să scoată numai el, nu aparatul, dacă el se schimbă, în timp ce Victor Ponta nu mai are cum să se schimbe, numai dacă se travestește. Klaus Iohannis se poate schimba. Nu știu dacă psihologic, dar poate să apară într-o nouă imagine. Trebuie să facă o ruptură de imagine, să cucerească și inimile. Trebuie să fie mai român. E un om prea serios pentru țara asta, care votează. Electoratul vrea ca omul să îl vadă la Cireșica, dansând, pupându-se cu bătrâne, cu pensionari. El poate să apară într-o nouă imagine Oamenii se vor uita la poză, nu la ce spune candidatul. Nu va conta ce vor spune, ci cum se poartă”, a spus Ion Cristoiu la Realitatea TV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri