Iohannis a prezentat rezultatul discuţiilor cu partidele: O premieră în ultimii 25 de ani

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-01-2015

Actualizat: 12-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Klaus Iohannis a prezentat bilanţul discuţiilor cu partidele politice pe tema finanţării Apărării. Preşedintele a declarat că a ţinut ca aceasta să fie prima temă a mandatului său, din cauza contextului internaţional. Iohannis a atacat cu acest prilej Rusia, despre care spune că redesenează harta Europei prin forţă.

"Am considerat că este necesar ca prima temă pe care o supun dezbaterii să fie cea a consensului politic pentru o finanţare corectă a armatei. Europa şi NATO trebuie să facă faţă celei mai mari provocări de securitate de la încheirea celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Pentru prima dată, un stat apelează la forţă pentru a redesena graniţele. Aceste lucruri se întâmplă lângă frontiera noastră şi nu pot fi ignorate. Suntem membri NATO, dar nu putem să aşteptăm ca alţii să ne asigure securitatea plătind din bugetele proprii pentru noi. Trebuie să demonstrăm că suntem o naţiune responsabilă", a declarat Iohannis.

Preşedintele a precizat că un consens pe tema finanţării Apărării este o premieră în ultimii 25 de ani. Potrivit acestuia, consensul se referă la perioada 2017-2027, în care Apărarea va avea un buget de cel puţin 2% din PIB. Aceşti bani trebuie cheltuiţi responsabil, a mai subliniat Iohannis, accentuând nevoia dezvoltării industriei de armament, în colaborare cu ţările partenere.

"Am chemat partidele pentru a le propune pentru prima data în 25 de ani încheierea unui acord asumat de întregul spectru politic în domeniul apărării. Am convenit ca în 2017 bugetul Apărării să atinga 2% din PIB. Acest nivel să fie nivel minim pentru cel puţin 10 ani. În acest fel se realizează predictibilitatea pentru acest sector vital. Aste obligatoriu ca aceste fonduri care vor reprezenta un efort bugetar al întregii ţări să fie alocate responsabil în programe cu adevărat necesare. Acest demers poate deschide calea cooperării între firmele de profil din România şi cele din ţările partenere. Cer Ministerului Apărării să întocmească un program multianual de înzestrare a Armatei, care să ţină cont de nevoile reale. Orice leu trebuie investit acolo unde este nevoie şi să nu mai fie irosit, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.", a mai explicat preşedintele.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri