DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iohannis anunță că nu s-a căzut la un consens în CSAT pentru emiterea avizului pe rectificare

Klaus Iohannis cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că ședința CSAT a fost suspendată și așteaptă ca Guvernul să vină cu un nou proiect de rectificare, după ce membrii Consiliului Suprem nu au căzut la un acord pentru a emite avizul necesar pe proiectul de rectificare, scrie Mediafax.

"Nu s-a putut obține consens, unanimitate și nu s-a putut emite avizul necesar pentru rectificare. Așadar am suspendat ședința CSAT", a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a cerut Executivului să vină cu un proiect care să elimine tăierile "inexplicabile" ale bugetelor instituțiilor din domeniul securității naționale.

"Prin această suspendare am creat posibilitatea guvernului să revină cu un nou proiect de rectificare, să renunțe la aceste tăieri bugetare în zona securității naționale, care în niciun caz nu pot fi explicate decât eventual printr-o sintagmă de tip șicană politică, să se revină la discuții, la colaborări și imediat ce situația va fi remediată, se va putea obține avizul CSAT. Este numai răspunderea guvernului pentru ce se întâmplă în continuare. (...) Dacă dorim să insistăm pe șicane politice atunci lucrurile s-ar putea corecta puțin mai greu (...) România este o țară sigură, românii sunt bine apărați, dar aceste lucruri nu vin de la sine. (...) Avem instituții, avem servcii performante care garantează românilor această securitate. Ea nu trebuie și nu poate să fie diminuată pentru niște considerente de politică măruntă", a spus Iohannis.

El a mai spus că Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare bugetară puternic pozitivă.

”Totuși, spre surprinderea multora, nu doar a celor din domeniul securității naționale, pe o rectificare puternic pozitivă Guvernul a propus tăieri semnificative la foarte multe instituții importante din zona securității naționale. Acest lucru nu a fost la niciun moment explicat. Cu toate că legea prevede un termen de 30 de zile pentru discutarea acestor acte normative în CSAT, înțelegând urgența și având în vedere solicitările din partea unor miniștri, am stabilit ședința CSAT mult mai repede”, a adăugat șeful statului.

El a reamintit că Executivul a publicat un nou proiect de rectificare bugetară, mai optimistă, care alocă aproximativ 3,5 miliarde de lei în plus față de prima variantă.

”În aceste condiții este inexplicabil și nici nu a fost explicat de ce s-a insistat în continuare pe diminuarea fondurilor instituțiilor din domeniul securității naționale. Aceste chestiuni au fost prezentate și în CSAT. Guvernul nu a venit cu niciun fel de explicație pentru aceste tăieri. Pe de altă parte, directorii serviciilor și instituțiilor ne-au prezentat situația din punctul lor de vedere, arătând foarte clar că în acest condiții nu se pot atinge obiectivele stabilite tot în CSAT, tot cu acest guvern, în prima parte a anului 2018”, a mai spus președintele Iohannis.

Șeful statului a precizat că, în cazul instituțiilor de securitate națională, avizul CSAT este obligatoriu pentru aprobarea rectificării bugetare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.