Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că îşi doreşte ca România să poată exercita o preşedinţie eficientă a Consiliului Uniunii Europene, punctând că Guvernul are obligaţia să se asigure că acest mandat va reprezenta un exerciţiu prin care ţara noastră va câştiga în relaţiile sale cu instituţiile europene, cu statele membre UE şi cu partenerii externi.
"Perioada rămasă până la sfârşitul acestui an este crucială pentru a construi un mandat consistent, realist, credibil al viitoarei preşedinţii. Nu este o sarcină facilă. Va trebui să dăm dovadă de o temeinică cunoaştere a dosarelor, dar şi a procedurilor, dar mai presus de toate va trebui să demonstrăm că angajamentul nostru pro-european este mai presus de toate îndoielile. Îmi doresc ca România să poată asigura o preşedinţie eficientă a Consiliului UE. Guvernul are obligaţia să se asigure că exercitarea preşedinţiei va reprezenta un exerciţiu prin care România va câştiga în relaţiile sale cu instituţiile europene, cu statele membre ale Uniunii şi cu partenerii externi", a afirmat Iohannis, la întâlnirea cu şefii de misiuni şi consulii generali ai ţării noastre, care participă la Reuniunea anuală a diplomaţiei române.
El a subliniat că Uniunea Europeană evoluează într-un mediu internaţional complex şi se confruntă în această perioadă cu provocări interne noi, generate de transformările societale, arătând că uneori există demersuri ale unor lideri politici pentru reactivarea, de o manieră populistă, a temerilor cetăţenilor europeni.
"Parcurgem, astfel, un moment dificil, care impune un angajament comun mai puternic al statelor membre în vederea consolidării proiectului european. România este pe deplin angajată, la cel mai înalt nivel, în acest efort comun european, iar asumarea, în prima jumătate a anului viitor, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene este o provocare, dar, în acelaşi timp, pentru noi şi o oportunitate. Avem ocazia de a demonstra, pentru prima dată de la momentul aderării la Uniunea Europeană, cum traducem în fapte viziunea politică pro-europeană a ţării noastre şi cum vom folosi capacitatea administraţiei publice din România pentru a lucra direct în favoarea interesului european de data aceasta. Că avem abilitatea de a gestiona agenda Consiliului şi de a facilita negocierile dintre statele membre ale Uniunii în vederea identificării poziţiilor comune şi a formulelor de compromis bazate pe interesul comun al tuturor statelor membre. Că avem capacitatea de a reprezenta Consiliul în dialogul inter-instituţional cu celelalte instituţii europene. Că avem credibilitatea şi priceperea de a reprezenta Uniunea în dialogul cu partenerii săi externi, completând la nevoie demersurile Serviciului European de Acţiune Externă", a spus Iohannis.
Potrivit acestuia, interesul naţional al României pe durata preşedinţiei Consiliului UE va fi acela de a lucra pentru consolidarea Uniunii, dar va fi o ocazie şi de a promova teme europene de interes particular pentru România. Astfel, el a indicat cele patru axe de acţiune ale preşedinţiei române a Consiliului UE: asigurarea unei creşteri durabile şi echitabile pentru toate statele membre, prin intermediul unui nivel sporit de convergenţă, coeziune, inovare, digitalizare şi conectivitate; salvgardarea securităţii europene; consolidarea rolului global al Uniunii Europene şi promovarea valorilor comune.
El a mai arătat că un element semnificativ este că programul preşedinţiei române a Consiliului UE va avea în prim-plan cetăţeanul.
"Prin acest exerciţiu, România îşi poate consolida statutul său de stat membru al Uniunii şi va fi în poziţia de a-şi asuma atribuţii importante la nivel european şi de a contribui - de pe o poziţie de mediator imparţial (honest broker) - la consolidarea proiectului european. Avem, astfel, oportunitatea de a crea o imagine pozitivă şi pe termen lung a României în rândul partenerilor noştri europeni. Şi am face bine să folosim această oportunitate, fiindcă cele pe partea negativă le-am folosit din plin! Aceasta va depinde de modul în care vom performa la Bruxelles, dar şi pe plan intern, în cadrul reuniunilor organizate în ţara noastră, care vor culmina cu reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu, în care vom decide, alături de ceilalţi lideri europeni, priorităţile şi direcţiile strategice ale Uniunii pentru perioada 2019 - 2024. Acest Summit ar putea rămâne un reper important în istoria Uniunii, ca etapă a efortului de adaptare la provocările prezentului", a menţionat Iohannis.
Şeful statului a susţinut că mandatul României la conducerea Consiliului Uniunii Europene nu va fi unul simplu, în contextul dosarelor importante aflate în negociere la nivel european, respectiv viitorul Cadru Financiar Multianual 2021 - 2027 sau negocierile pentru retragerea Marii Britanii din Uniune.
El a vorbit şi despre datoria de întărire a parteneriatului transatlantic, punctând că acesta este crucial pentru păstrarea valorilor democratice ale comunităţii europene. În acest context, el le-a solicitat diplomaţilor să acţioneze prin orice mijloace în acest scop.
"Veţi reprezenta România pe perioada exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în capitalele statelor membre, urmărind şi informând asupra poziţionărilor acestora pe teme importante care se discută la nivelul Uniunii, precum Uniunea Economică şi Monetară şi gestionarea migraţiei sau Piaţa internă digitală - pentru a menţiona doar câteva dosare importante. Pentru ca Bucureştiul să poată înţelege mai bine aceste poziţionări, rămân de interes efectele pe care negocierile de la Bruxelles le au asupra politicilor naţionale în statele unde ne reprezentaţi. De asemenea, în capitalele statelor din afara Uniunii, veţi urmări modul în care activitatea României, ca preşedinţie, este percepută şi veţi semnala oportunităţi, dar şi riscuri în relaţiile noastre bilaterale", le-a spus Iohannis diplomaţilor români.
El a subliniat şi rolul foarte important al Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană pe durata preşedinţiei României la Consiliul UE. În acest context, şeful statului a subliniat că, pentru a obţine rezultate bune, Reprezentanţa Permanentă trebuie sprijinită de la Bucureşti cu un mandat credibil şi coerent, precum şi de un ghidaj politic eficient, bazat pe mecanisme suple şi rapide în procesarea informaţiilor şi validarea deciziilor la nivel politic.
"Toate acestea sunt esenţiale pentru o preşedinţie de succes, dar şi pentru viitorul credibil al politicii externe româneşti. Sunt încredinţat că, în ciuda tuturor provocărilor, veţi face faţă acestei misiuni", a conchis Iohannis.
Iohannis: Guvernul are obligaţia să se asigure că mandatul la Consiliul UE va reprezenta un exerciţiu prin care România va câştiga
Explorează subiectul
Articole Similare

2.844
Ciprian Ciucu s-a luat cu mâinile de cap când a văzut organigrama celor de la STB: Dezvăluiri halucinante ale primarului Capitalei
2.844

1.958
VIDEO Ministrul Muncii joacă cu mandatul pe masă: Amenință cu demisia, dacă nu reușește să impună o lege cu rol crucial
1.958

1.324
'Îl apucă tricoul pe Bolojan?' Grindeanu, avertisment: 'Fără buget și investiții, PSD retrage sprijinul pentru premier'
1.324

896
Ambasadorul României în SUA dezvăluie avantajele participării lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'Avem acces la aceste informații din interior'
896

30
VIDEO Senatorul Lucian Rusu (PNL): „Tinerii României nu sunt piață de profit”. Senatul a votat restricții dure pentru jocurile de noroc
30

1.533
VIDEO PSD a impus liniile roșii în coaliție și a blocat tăierile de 10%: 'S-a găsit PSD și la USR / Să dai oameni afară nu e reformă'
1.533

902
VIDEO Sorin Grindeanu anunță principalele priorități ale PSD în buget: 'Asta vom susține'
902

13.244
Înfrângere de proporții pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, în interiorul PNL
13.244

38
Deputatul AUR, Andrei Gușă, acuză administrația din Ploiești de prezentarea unei situații financiare false
38

74
Ștefan Ovidiu Popa: PSD și-a impus punctul de vedere în Coaliție și a blocat măsuri care ar fi putut arunca România într-o criză socială de proporții
74

113
Ludovic Orban se minunează de consensul din coaliție: Să vezi și să nu crezi! A ieșit fum alb!
113

100
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
100

2.913
Mesaj dur din PSD. Daniel Zamfir: 'N-au decât să jelească. Tăvălugul tăierilor binomului Bolojan–USR a fost oprit'
2.913

















Comentează