Iohannis l-a numit ambasador în Țările de Jos pe Nicolae Comănescu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 05-11-2024

Actualizat: 05-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind acreditarea lui Nicolae Comănescu în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Ţărilor de Jos.

Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Nicolae Comănescu a fost numit în iunie 2023 în funcţia de consilier de stat pentru politică externă şi afaceri strategice în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Este diplomat de carieră, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din anul 2002, atât în Centrală, cât şi în Serviciul Exterior. În perioada 2016 - 2021, a fost ambasador al României în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri