Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis nu s-a consultat cu PNL înainte de desemnarea lui MRU la SIE

iohannis pnl 2

Preşedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu liberalii înainte de desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al SIE. Liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban, a declarat joi că nu a existat o discuţie în PNL cu privire la desemnarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, punctând că este atributul şefului statului să facă această nominalizare, iar liberalii vor susţine această candidatură.

"Nu a existat o discuţie. Este atributul preşedintelui de a propune directorul SIE. Nu era necesar un vot în Biroul Politic (n.r. al PNL), pentru că nu este o funcţie politică. Dacă era ministru sau reprezentant într-o instituţie publică era nevoie de un astfel de vot, dar pentru directorul SIE nu este necesară o astfel de dezbatere. Este atributul preşedintelui care l-a nominalizat pe Mihai-Răzvan Ungureanu şi grupurile PNL vor susţine această candidatură", a spus Orban, la Parlament.

El a susţinut că, în contextul în care vor exista "tertipuri procedurale", PNL va cere sesiune extraordinară pentru votul în cazul propunerii ca Mihai-Răzvan Ungureanu să devină director al SIE.

"Dacă sunt tertipuri procedurale s-ar putea să apelăm şi la această metodă de convocare prin intermediul a patru membri de la Cameră şi a cinci membri de la Senat, dar eu nădăjduiesc să nu fie necesară această procedură de convocare, pentru că nu văd niciun fel de temei constituţional sau regulamentar pentru a se apela la această procedură", a afirmat liberalul, potrivit Agerpres.

Orban a indicat că joi sau cel târziu vineri cei doi preşedinţi ai Camerelor ar trebui să ajungă la o concluzie şi să anunţe convocarea Birourilor permanente reunite.

Vezi şi: Şedinţă la Parlament pentru numirea lui MRU la SIE (surse)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.