Iohannis, prima vizita externa. Care e prioritatea presedintelui

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 15-01-2015

Actualizat: 15-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Presedintele Klaus Iohannis efectueaza prima vizita externa de la preluarea mandatului de presedinte. Vizita va fi efectuata la Bruxelles unde Iohannis va avea intalniri cu presedintele Comisiei Europene, presedintele Consiliului European si cu Secretarul General NATO.

Prioritatea Romaniei, potrivit presedintelui Iohannis este aprofundarea integrarii europene.

"Astăzi şi mâine voi efectua prima vizită externă de la începutul mandatului meu de Preşedinte al României, o vizită de lucru la Bruxelles, la instituţiile europene şi euroatlantice.

Am dorit astfel să subliniez importanţa pe care o acordă ţara noastră consolidării profilului său european, ca stat membru al Uniunii Europene şi ca membru NATO.

Voi avea întrevederi cu Preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, cu Preşedintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, şi cu Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg.

În cadrul discuţiilor voi aborda teme de interes deosebit pentru România în relaţia sa cu organismele europene şi cu NATO.

România se află în cel de-al 8-lea an de apartenenţă la Uniunea Europeană, instituţiile noastre sunt în mod substanţial consolidate, iar contribuţia noastră la proiectul european trebuie să fie una pe măsură.

O prioritate a mandatului meu va fi aprofundarea integrării europene. Voi transmite cu claritate acest mesaj. Vom discuta despre paşii pe care România trebuie să-i facă pentru această integrare aprofundată şi pentru a-şi lua în primire mai bine rolul de membru NATO", a spus presedintele Klaus Iohannis.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri