Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis primește o nouă LOVITURĂ! Alte dovezi că a MINŢIT cu privire la întâlnirile cu Băsescu

Investigația media a jurnaliștilor de la Obiectiv.info a scos la iveală trei noi dovezi care demonstrează că prezidențiabilul ACL, Klaus Werner Iohannis, a mințit în privința contactelor avute cu Traian Băsescu în ultimii ani, asta după ce edilul Sibiului a declarat că nu s-a mai întânit și nu a mai vorbit cu șeful statului "de la începutul anului 2008".

Noi probe atestă că Iohannis a avut o coversație telefonică cu Băsescu în 2009, atunci când se punea problema numirii sale în funcția de prim-ministru al României. "Domnul preşedinte Traian Băsescu m-a sunat și am avut o discuție săptămâna trecută și a dorit să avem o întrevedere ca să discutam situația politică. Zilele astea voi stabili o întâlnire, dacă agendele noastre sunt compatibile", declara Klaus Iohannis pe data de 30 noiembrie 2009, conform Obiectiv.info.

Relația apropiată dintre prezidențiabilul ACL și șeful statului este trădată și de aprecierile pozitive ale lui Băsescu la adresa lui Iohannis prezentate în data de 15 noiembrie 2009, la începutul mitingului electoral desfăşurat în Piaţa Mare, dar și de faptul că edilul a susţinut tacit candidatura Elenei Băsescu pentru o poziție în Parlamentul European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.