România a mai făcut un pas în drumul său spre o democrație consolidată. Prețul a fost mare. Au murit oameni, exact ca la revoluție. Acum, s-a trecut pe un alt stadiu al evoluției democrației în România. Este prima oară după 1989, când un guvern demisionează în urma unor ample manifestări de stradă. Am putea spune că sacrificiul tinerilor de la Colectiv a fost factorul declanșator al acestei „revoluții”. România avea o democrație slabă, iar principalii indicatori care indică gradul de democratizare erau la pământ.
Partidele politice - Reprezentativitatea lor
Clasa politică era lipsită de reprezentativitate. Furturile, corupția demagogia, lipsa responsabilității a dus la creionarea a doua Românii, a politicienilor și a oamenilor.
Societatea Civilă
Mecanismele societății civile sunt abia la început. Spiritul civic a fost ditrus în 50 de ani de comunism. Sunt puține ONG-uri care luptă cu adevărat și își fac rolul. Elita societății a fost aproape hăituită de o parte a presei.
Presa
Știm cu toții că principalele televiziuni au avut un joc politic și și-au abandonat misiunea de a „informa”, trecând fără niciun scrupul la manipularea maselor, uneori printr-un proces abject de minciuni și intoxicări. Au rămas puține ziare oneste, mai mult în online care și-au făcut cu prisosința datoria. Au rămas puține legături între individ ca persoană și Stat. Individul, omul, s-a văzut tot timpul nedreptățit de Stat, contractul social între el, omul și autoritate nu mai era demult valabil. Legăturile dintre om și stat au fost fragmentate, aproape distruse. De aceea, azi am ajuns la proteste care vor „schimbarea clasei politice”. Este justificată această cerere. Istoria celor 25 de ani ne arată acest lucru.
România trebuie să înainteze pe drumul de întărire a democrației. Până acum a fost și o vină a societății, a noastră a tuturor. Neimplicarea societății civile, a noastră a tuturor în unele momente a dus la aroganța politicienilor. Ei, până azi, nu au simțit presiunea stăzii. S-au învățat să mintă, să fie aroganți și chiar să ia dreptul la vot unora care își servesc țara în străinătate, care trimit bani în țară rudelor ca să nu fie nevoite să stea cu mâna întinsă la Guvern. Zilele acestea românii au câștigat enorm. Au învățat că pot schimba un guvern. E bine să fie așa, pentru că politicianul trebuie să știe și de frica cetățenilor, iar atunci când comite o greșeală gravă să își dea singur demisia, să nu mai aștepte demonstrațiile de protest.
Toate aceste schimbări, reforma clasei politice, reforma administrației, curățarea structurilor guvernamentale trebuie să se facă în cadru democratic. O țară democratică trebuie să aibă partide politice, societate civilă, presă liberă. Toate acestea reprezintă legătura individului cu statul. S-a mai făcut un pas: „liberalizarea pieței politice”- constituirea partidelor cu doar 3 membri fondatori. Oamenii trebuie să se asocieze să își facă un partid, să își promoveze valorile și să participe la viața politică a societății, dacă s-au săturat de actualele partide.
În aceste zile, a mai rămas în picioare o singură instituție cu un grad mare de încredere. Instituția prezidențială reprezentată de Președinte. Iohannis e singurul care mai are o doză de credibilitate. El este dator ca în termen cât mai scurt să realizeze medierea între cele două Românii - a politicienilor și a oamenilor. Trebuie să își folosească încrederea pentru a ține în frîu energiile descătușate ca această revoluție frumoasă a tinerilor să nu fie confiscată de diverse grupuri, cu agende obscure, și să dea țării un guvern curat ca lacrima care să poată asigura perioada de tranziție până la organizarea alegerilor. România nu are nevoie de instabilitate. La porțile ei, dincolo de Prut s-a reconfigurat jocul. Rusia este aproape și oricând poate exploata o stare de instabilitate pentru a putea negocia în viitor. Iohannis trebuie să instaleze un guvern de tehnocrați cât mai repede și să își folosească încrederea pe care încă o are. Președintele trebuie să comunice mult, trebuie să convingă publicul că doar prin soluții democratice se poate reforma clasa politică, iar toate modificările care se cer de către populație trebuie făcute în limitele Constituției.
Comentează