Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, trei zile în Tanzania - MAE a emis alertă de călătorie și recomandă evitarea țării africane

iohannis in safari

Președintele Klaus Iohannis ajunge vineri dimineața în Tanzania, în cadrul vizitei sale pe continentul african. Vizita se va încheia duminică dimineața. Marți, 14 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie și a recomandat cetățenilor români să evite călătoriile în Tanzania, din cauza instabilității politice, a riscului de manifestații de stradă și de atentate teroriste.

Vizita lui Iohannis în Tanzania

Scopul vizitei lui Klaus Iohannis în Tanzania este acela de a consolida relațiile diplomatice dintre Tanzania și România. Președinții celor două țări vor discuta despre crearea de noi zone de cooperare în sectoare precum investiții, educație, turism, sănătate și cultură, se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare a Guvernului tanzanian.

La începutul întrevederii, cei doi lideri vor avea o conversație privată, apoi vor participa la discuțiile oficiale despre relațiile dintre Tanzania și România. De asemenea, Iohannis și Suluhu Hassan vor asista la semnarea Memorandumului de Înțelegere a Tanzaniei și a României în sectoarele agricultură, zootehnie, silvicultură, alimentație și probleme de salvare de urgență și discutații cu jurnaliștii.

Alerta emisă de MAE

În urmă cu două zile, când Iohannis își începea vizita în Africa, Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie pentru Tanzania. Este recomandată evitarea călătoriilor neesențiale în țara africană.

„Cetăţenii români care trebuie să se deplaseze în Tanzania sunt sfătuiţi să se informeze în prealabil asupra situaţiei de securitate din zona unde urmează a călători. Datorita instabilității politice recomandăm cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în acest stat.

Având în vedere posibilitatea producerii unor manifestaţii de stradă sporadice în Zanzibar, recomandăm tuturor cetățenilor români care se deplasează în această regiune autonomă a Tanzaniei să evite participarea la manifestaţii sau prezenţa în zone populate, cât şi prezenţa în zone unde ar putea izbucni un protest spontan (piețe, centre comerciale, instituții publice etc.).

Există pericolul producerii unor atentate teroriste pe teritoriul Tanzaniei.

Recomandăm vigilență în zonele de graniță a Tanzaniei, datorită prezentei crescute a unor grupări de crimă organizată.

Totodată, recomandăm o atenție crescută pe teritoriul Tanzaniei, deoarece au loc frecvent tâlhării și jafuri în zone turistice precum Zanzibar, cât şi Dar es Salaam”, transmite MAE.

Vezi și: Aventurile lui 'Iohannison' în Africa! Presa din Tanzania i-a stâlcit numele președintelui român / Foto

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.