Premium
Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în loc să caute soluţii pentru a contracara neîncrederea românilor în pericolul coronavirusului şi nerespectarea regulilor sanitare, premierul Ludovic Orban lansează scenarii şi conspiraţii mai ceva ca Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989.
Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în loc să caute soluţii pentru a contracara neîncrederea românilor în pericolul coronavirusului şi nerespectarea regulilor sanitare, premierul Ludovic Orban lansează scenarii şi conspiraţii mai ceva ca Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Cine studiază, ca mine, enigmele Căderii lui Nicolae Ceauşescu din decembrie 1989, rămâne stupefiat de orbirea totală a fostului conducător. Un lider politic trebuie să fie conectat la realităţi cu miile de senzori ai lucidităţii. Evenimentele, faptele, fenomenele trebuie văzute ca având cauze complexe în plan social, economic, psihologic, moral.
Când izbucneşte Criza de la Timişoara lui Nicolae Ceauşescu nu-i trece o clipă prin cap posibilitatea ca ea să se amplifice pe fondul nemulţumirii populare. Fireşte, lui Nicolae Ceauşescu i se raporta, nu numai pe filiera Securităţii, dar şi pe filiera PCR, că românii trăiesc prost, că măsurile de austeritate secătuiseră fibra naţională. El era însă convins că obiectivele sale măreţe – de la dezvoltarea economiei până la independenţa faţă de Moscova - fac să treacă în plan secund deficienţele tot mai mari din viaţa cotidiană. De aceea, când izbucneşte cazul Tokes el se grăbeşte să aleagă soluţia reprimării, soluţia de forţă şi nu soluţia dialogului, a deschiderii spre realităţi, a înţelegerii dificultăţilor.
E convins că la Timişoara cauza tulburărilor se reduce la acţiunea agenturilor. Abia pe 20 decembrie 1989, la întoarcerea din Iran, aflînd că la Timişoara Criza nu numai că nu s-a încheiat, dar că, mai mult, a crescut, se gândeşte tot mai mult la soluţia politică. Soluţia politică aşa cum o vedea el – învechită, dogmatică – dar oricum alta decât soluţia de forţă. La teleconferinţa din 21 decembrie 1989 seara el cere activului de partid să treacă la dialogul cu muncitorii, să abordeze problemele vieţii lor. Semnificativ pentru începutul Schimbării la faţă, rămâne replica dată lui Ioachim Moga, prim secretar al Judeţului Cluj, când acesta cere Stare de necesitate în judeţ:
„Ioachim Moga: Clujul la aparat, tovarăşe secretar general. Aş dori să ridic şi să vă rog următoarea problemă: dacă consideraţi că este necesar, noi v-am ruga, ca pentru câteva zile să se instituie, totuşi, starea de necesitate şi în oraşul Cluj.
Tov. Silviu Curticeanu: Nu este cazul. Să ia măsurile stabilite.
Voce de bărbat: Braşovul la aparat, tovarăşe Ceauşescu!
Tov. Nicolae Ceauşescu: Vom analiza această problemă. Măsurile pe care le-am spus să le luaţi reprezintă mai mult decât starea de necesitate. Aceasta nu rezolvă problema. Problema este legată de a trece la mobilizarea partidului, la crearea detaşamentelor de luptă, la mobilizarea tineretului, a femeilor, a poporului. Aceasta este starea de necesitate, aceasta trebuie să fie starea de necesitate!””.
Nevoia de esenţă pentru un lider de a fi atent la realităţi, de a găsi cauzele fenomenelor în adâncuri şi, evident, de a da soluţiile profunde s-a manifestat şi după 1990. Mineriada din septembrie 1991 a fost, evident, rezultatul unei Lucrături împotriva Guvernului Roman. Da, dar ea n-ar fi fost posibilă dacă Guvernul Roman şi-ar fi dat seama că terapia de şoc la care l-au împins mulţi, pentru a-l face să scoată din foc castanele pentru Ion Iliescu, a dus la o masivă nemulţumire populară.
Asistăm în ultimul timp la un Fenomen peste care nu se poate trece. Românii nu mai respectă regulile de distanţare socială. Explicaţiile acestei realităţi trebuie căutate în cauze complexe. E înainte de toate obişnuinţa cu boala sau chiar cu moartea. Luni întregi românilor li s-a vorbit zilnic, deseori exagerând, de Apocalipsa Coronavirus. La un moment dat tema a obosit şi cu ea a obosit şi teama. S-a ivit din exagerare evidentă, suspectată ca fiind diversionistă, indiferenţa faţă de pericol. Ceva asemănător militarilor din linia întâi a frontului. După câteva zile de trăire a spaimei de moarte, văzând că totuşi au supravieţuit, teama de a muri dispare prin ceea ce s-ar numi rutina pericolului. Acestei cauze trebuie să-i adăugăm iluzia întreţinută de autorităţi că stând în case două luni, lipsindu-se de cele mai elementare drepturi românii vor avea parte de o viaţă normală. Ei au descoperit însă că sacrificiul a fost inutil. Abia au ieşit din case şi sunt ameninţaţi că vor fi întorşi la loc.
Pentru că – orice am spune – măsurile de distanţare socială, mai ales purtatul măştii, ţin departe pe români de viaţa normală.
Să adăugăm acestor cauze şi altele, ţinând de politica administrării dezastruoase a Pandemiei de către Guvernul Orban:
a) Compromiterea Presei prin contractele în virtutea cărora presa e obligată să exprime doar punctele de vedere ale Guvernului. Cum să creadă românii în semnalele de alarmă transmise de presă câtă vreme în cazul Pandemiei Presa n-a apărut independentă?
b) Existenţa unor momente care au convins pe români că autorităţile ştiu că Virusul nu e periculos:
Afacerea Sparanghelul, Petrecerea de la Guvern, hotărârea prin care la 4 iulie ambasada americană a beneficiat de un număr nelimitat de persoane, deschiderea Păcănelelor, absenţa distanţării sociale în avioane.
Raţionamentul a fost simplu. Dacă păstrarea unui număr limitat de persoane la o sindrofie se explică prin nevoia de a evita contagiunea, cum se face că serbarea de 4 iulie a fost exceptată?
c) Sarabanda afacerilor cu echipamente sanitare. Anchetarea şefului Unifarm pentru mită în afacerile cu echipamente sanitare, dezvăluirile privind afacerile cu cele 15 milioane de măşti au semnalat românilor că atmosfera de Pericol poate fi o şmecherie pentru îmbogăţire.
d) Lipsa de transparenţă în Raportări, cenzurarea adevărului, secretomania în privinţa Grupului de Comunicare Strategică.
e) Campania împotriva CCR şi a Avocatului Poporului dusă de Guvern. Dacă pericolul e mortal, dacă e Apocalipsă, Guvernul ar trebui să se preocupe exclusiv de lupta cu Pericolul şi nu de combaterea adversarilor politici.
Sunt câteva din cauzele fenomenului numit Relaxare înainte de vreme.
Un politician caută aceste cauze şi le găseşte soluţii.
Cum le explică Ludovic Orban?
Răspunsul ni-l dă un interviu luat duminică seara de B1Tv:
„Ludovic Orban: Din păcate, ne confruntăm cu o campanie foarte ciudată.
Realizator: Asta voiam să vă întreb, ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat de un număr tot mai mare de persoane renunţă la respectarea acestor reguli, minimalizează atunci când nu neagă de-a dreptul această pandemie.
Ludovic Orban: Există un adevărat bombardament de informaţii false, negaţioniştii, cei care neagă existenţa virusului, cei care... de-ăştia care sînt promotorii teoriei conspiraţiei. O mulţime de lansatoare de astfel de mesaje pur şi simplu transmit foarte intens şi foarte bine gândit acest set de mesaje, care instigă lumea să nu respecte nişte reguli care sunt respectate în mod firesc.
Realizator: Cine sunt lansatoarele astea, domnule prim-ministru?
Ludovic Orban: Multe tipuri de lansatoare. Credeţi că s-a născut mitingul din Piaţa Victoriei din senin? A fost pregătit, sunt nişte pagini, site-uri de pe care s-a făcut mobilizarea la miting.”
Parcă l-am auzi pe Liviu Dragnea vorbind despre mitingul din 10 august 2018!
Sau pe Nicolae Ceauşescu invocînd agenturile!”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.
