Ion Cristoiu descrie relația Victor Ponta - Gabriel Oprea: Scîrț, Marghioalo!

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-06-2015

Actualizat: 28-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Victor Ponta a fost crescut, politic, de Gabriel Oprea! A spus-o chiar generalul, nașul băiatului său. Jurnalistul Ion Cristoiu se declară intrigat de refuzul constant al lui Oprea de a spune că vrea premier plin, nu interimar cum e acum. Cristoiu vine cu o variantă originală pentru a descrie relația Ponta - Oprea.

”Eu, care știu din istorie că nevoia de putere nu ține cont nu numai de prietenie, dar și de rudenia de sînge, de cîte ori l-am auzit pe Gabriel Oprea în ultimul timp invocînd amiciția cu Victor Ponta, mi-am amintit de un cîntec de muzică ușoară de pe vremuri, varianta românească a unui cîntec franțuzesc, Soția prietenului meu:

„pe tine nu te pot iubi

oricat mi-ar cere inima

nu te primesc in viata mea,

pentru ca eu nu pot uita

ca tu esti si ramai mereu

sotia prietenului meu (..)

stiu pentru ce tresari de dor

cand ne-ntalnim intamplator

si stiu de ce-mi zambesti mereu

am inteles, dar nu te-ascult

ramai ce esti, nimic mai mult:

sotia prietenului meu

nimic maï mult…”

Din cîte înțeleg eu, absolutamente lipsit de romantism, el moare să se culce cu ea, nici ea nu s-ar da înapoi, dar el refuză asta cu fermitate, deoarece ea e nevasta prietenului lui!

Scîrț, Marghioalo! vorba lui Tanti Lina de la Butic, de aia nu mai putea el, că respectiva era nevasta prietenului lui.

Așa și Gabriel Oprea.

I se oferă șansa să se culce cu funcția de premier plin, dar el nu vrea și nu vrea, deoarece funcția de premier e nevasta prietenului său, Victor Ponta.”, scrie Cristoiu pe blogul personal

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri