Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că după data de 15 mai, în funcție de modul în care va arăta situația noilor infectări cu virusul SARS-Cov-2, putem vorbi de măsuri de relaxare a restricțiilor. Ion Cristoiu a apreciat marți că „Iohannis nu-şi poate permite să facă altceva decât ce fac marile puteri”.
„Astăzi preşedintele a părut alt om. Din câte mi-am dat seama, nu a mai citit de pe prompter. Textul lăsa impresia, corectă din punct de vedere al comunicării, că e al lui. În sfârşit, Klaus Iohannis, la sfârşitul crizei, şi-a găsit ipostaza de adevărat comunicator. Dacă făcea aşa de la început, ar fi fost extraordinar. Cred că toată această înţepeneală a lui de până acum şi-a avut cauza în spaima de a nu pierde electoral. Probabil, ăsta e cel mai bun semn că ne apropiem de sfârşitul crizei şi de aceea a fost astăzi mult mai relaxat ca niciodată”, a zis Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu este convins că, după 15 mai, vom intra într-o perioadă de relaxare treptată a restricţiilor impuse de criza coronavirusului şi asta datorită faptului că regimul Iohannis are o trăsătură aparte: imită peste noapte ceea ce fac occidentalii, marile puteri.
- „Noutatea acestui mesaj este că, în sfârşit, a anunţat 15 mai ca dată de la care începe relaxarea parţială a măsurilor. Nu m-am mirat. Klaus Iohannis face exact ce fac ceilalţi din Occident. Singura noastră salvare este faptul că suntem în UE, că altfel ne mai ţinea vreun an. Dar Iohannis nu-şi poate permite să facă altceva decât ce fac marile puteri şi era de aşteptat să se anunţe şi la noi o dată de început de relaxare. Sigur va fi o relaxare. Ciudăţenia este faptul că la noi imitaţia e bruscă. În timp ce la ceilalţi e clar, aţi văzut şi Macron şi Merkel au făcut o pregătire, în sensul că ieşeau la un mesaj şi spuneau şi la al doilea aprindeau şi mai tare luminiţa de la capătul tunelului, Klaus Iohannis până mai joi ne spunea că de sărbători vor fi înmormântări şi era sinistru, apocaliptic şi nici vorbă, ne gândeam că mai stăm până la sfârşitul lumii în case, şi deodată a zis . 15 mai e de relaxare. Deci regimul Klaus Iohannis are această trăsătură că imită peste noapte. E clar că nu era ideea lui. Sigur va fi un plan de relaxare că va fi şi la ceilalţi. Părerea mea e să nu ne uităm la televiziunile româneşti pentru că nu punctul de vedere al autorităţilor româneşti contează aici, ci ceea ce fac ceilalţi din Occident. Dacă ei dau înapoi, dl. Klaus Iohannis o să iasă să spună. Deci totul depinde ce ce fac ceilalţi în Occident şi nu de iniţiativa noastră”, a mai spus jurnalistul.
Comentează