Războiul „rece” dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea a intrat în atenția jurnalistului Ion Cristoiu. Acesta devoalează pe blogul său că fostul premier urmărește prin războiul cu liderul PSD să fie „singurul opozant public al lui Liviu Dragnea și cel care a avertizat în numeroase rânduri PSD că sub conducerea lui Liviu Dragnea se îndreaptă spre dezastru”. Mai mult, jurnalistul îl compară apoi pe Liviu Dragnea cu Nicolae Ceaușescu, spunând că acesta încearcă să copieze ambiția fostului lider comunist.
După ce a dispărut din spațiul mediatic, Victor Ponta a „revenit abia pe 20 februarie 2017, după o absență de două luni și ceva, la emisiunea lui Victor Ciutacu de pe România Tv. Ca și în cazul multor altor emisiuni realizate de tineri confrați, am fost la acest dialog secundul moderatorului. Emisiunea s-a constituit într-un a fost un moment deosebit nu numai mediatic, dar și politic, din mai multe puncte de vedere:
Ministrul Muncii anunță introducerea IMPOZITULUI pe gospodărie: Este sistemul american
1) După două luni și ceva de absență în plan mediatic, Victor Ponta a avut multe lucruri de spus. Şi le-a spus, cu o francheţe surprinzătoare la un politician român, a cărui prima preocupare, chiar şi cînd i se face o clismă, e de a ţine discursuri electorale.
2)Pînă acum, intervenții scurte, fie pe facebook, fie telefonic, Victor Ponta lansase săgeți critice, de nuanță ironică, spre Liviu Dragnea.
3) Victor Ponta beneficia și beneficiază de uriașul avantaj al celui care s-a retras la timp dintr-o șefie - cea de premier. Prin urmare, punctele de vedere ale lui Victor Ponta despre guvernarea PSD-ALDE, despre situația din PSD și din țară primeau o greutate mult mai mare decît cele ale oricărui politician rom'n la ora respectivă.”, scrie Ion Cristoiu pe blog.
Călin Popescu Tăriceanu s-a plâns la Bruxelles: Ce i-a spus lui Jean-Claude Juncker
Ion Cristoiu cataloghează războiul dintre cei doi lideri ca fiind unul „spectaculos” din cel puțin trei motive: „E singurul război dus nu numai de un PSD-ist, dar și de un politician mai acătării împotriva Atotputernicului Liviu Dragnea; E un război angajat împotriva președintelui PSD de un membru PSD, teoretic, un subordonat al lui Liviu Dragnea; E un război dus împotriva lui Liviu Dragnea, împotriva celui care i-a fost pe vremuri subordonat, iar acum îi e, cel puțin teoretic, șef.
Se înțelege, în aceste condiții, c-am acceptat bucuros invitația de a participa la dialogul lui Ionuț Cristache și Marian Pieleanu.
Pentru mine, emisiunea se anunța un fericit prilej de a mă lămuri ce urmărește Victor Ponta prin acest război.
L-am pus, așadar, pe Victor Ponta să-mi enumere trei dintre motivele principale ale nemulțumirii pe care o împărtășește față de conducerea PSD de către Liviu Dragnea.
Prin un Nicolae Ceaușescu înțelegîndu-se doar ambiția fostului conducător de a controla totul și nu ambiția de a impune, prin acest control, un Proiect de țară.
Am căzut de acord cu Victor Ponta că, în cazul lui Liviu Dragnea, marea nenorocire pentru Guvernarea PSD-ALDE, pentru PSD și, în cele din urmă, pentru Rom'nia, e ambiția lui Liviu Dragnea de a controla totul, de a impune totul, fără a avea ceva în cap.
Altfel spus, spre deosebire de alți inși cu ambiții de a dicta totul – Mareșalul Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu, Stalin chiar – Liviu Dragnea vrea să controleze totul de dragul controlului și nu în vederea unui proiect de țară.
Liviu Dragnea nu se mulțumește cu satisfacția secretă pe care au împărtășit-o, de-a lungul istoriei, personaje realmente puternice, dar care au preferat să nu arate asta.
Liviu Dragnea nu numai că ambiționează să controleze totul.
El se dă de ceasul morții, pentru a se ști de toată națiunea și de întreaga Europă că el controlează totul, că în Rom'nia nu se mișcă nimic fără aprobarea lui, că tot ce se întîmplă e rodul vieții și activității ale creatoare.”
„Victor Ponta e un politician pragmatic, din şcoala lui Adrian Năstase, care ascunde calcule reci dincolo de vorbe în dodii.
Războiul cu Liviu Dragnea e una din marele şanse – valorificate abil de fostul premier – de a cîştiga simpatia celor care l-au antipatizat profund pe vremea cînd stăpînea Rom'nia.
Aparţinînd politicienilor sensibili la interesul media, Victor Ponta îşi hrăneşte prin acest război statura de vedetă a vieţii noastre publice. Tot ceea ce scrie el pe facebook, tot ceea ce declară în intervenţii telefonice sau în interviuri devin rapid informaţii senzaţionale pentru întreaga presă.
La fel de important e şi faptul că Victor Ponta vrea să-și consolideze prin acest război poziția de: Singur opozant public al lui Liviu Dragnea și cel care a avertizat în numeroase rînduri PSD că sub conducerea lui Liviu Dragnea se îndreaptă spre dezastru.”
Comentează