Premium
Mai zilele trecute, un cunoscut, cam de vîrsta mea, se declara fericit că după August 1968, după Inundaţiile din mai 1970, după Cutremurul din 1977, după Evenimentele din decembrie 1989, după Prăbuşirea Turnurilor din 2001 şi după Războiul din Golf din 2003, a apucat să trăiască şi Criza coronavirus, anunță MEDIAFAX.
L-am corectat:
Trebuie să adaugi şi Explozia de la Cernobîl din 26 aprilie 1986.
Pe 1 mai 1986, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România. S-a decis informarea populaţiei şi s-au luat o serie de măsuri menite a contracara contaminarea.
Despre atmosfera de atunci am scris chiar la vremea respectivă şi am publicat ulterior într-o carte un soi de jurnal, dedicat cu deosebire reacţiei românilor la pericolul contaminării.
Îl redau mai jos pentru a dovedi că deşi au trecut 34 de ani, o Revoluţie, mai multe alegeri libere, şi mai multe mineriade, românii au rămas aceiaşi.
Primăvară cu iradiaţii
Ca urmare a exploziei nucleare de la Cernobîl, Comitetul Naţional Pentru Supravegherea Mediului Înconjurător a dat publicităţii un Comunicat anunţînd creşterea radioactivităţii peste nivelul normal. Nu se spune care e nivelul normal. Drept urmare, nu se ştie cît de mult a crescut radioactivitatea. Important e că a crescut cu mult peste nivelul normal.
Se dau imediat şi sfaturile de rigoare: să nu se consume apă din rîuri, să nu se stea prea mult în spaţii deschise, legumele şi fructele să fie bine spălate înainte de a fi consumate.
Populaţia pînă la 18 ani va primi iodură de potasiu.
Cerul, arborii, iarba, norii uşori, de primăvară, sînt aceeaşi: calmi, văzîndu-şi de ale lor. Nimic nu s-a schimbat în vasta natură din jur. Primăvara nu s-a lăsat iradiată. Doar nouă, celor care am citit Comunicatul, ni se pare că lucrurile nu mai sînt ca înainte. Verdele frunzelor e acelaşi ca şi astă primăvară, ca în toate primăverile care se succed în acest colţ de lume cu o precizie cibernetică. Nouă însă ni se pare că un strat cenuşiu (ce mai încolo şi încoace, praf radioactiv!) încarcă frunzele, făcîndu-le să se aplece uşor către pămînt. Ceapa, ridichiile, salata sînt la fel ca anul trecut. Nouă însă ni se pare, mîncîndu-le, că, deşi le-am spălat, simţim între dinţi sicîitoarele particule de praf radioactiv.
Totul, deci, ni se pare schimbat: aerul, în care credem că plutesc, asemenea unor firişoare de nisip, particulele prăfoase; iarba, pe care bănuim o peliculă de praf, astfel că, lungindu-te pe o peluză, rişti să te umpli din cap pînă în picioare.
În paralel cu viaţa şi activitatea radioactivităţii, pe deasupra şi pe dedesubtul acesteia, circulă zvonurile, poveştile, anecdotele şi strigăturile:
– unui ins de la Biblioteca Academiei i s-a făcut rău de la iradiaţii şi a fost luat de urgenţă cu Salvarea. Se spune c-a umblat ieri toată ziua în capul gol, şi iradiaţiile, care ar funcţiona ca şi razele soarelui, l-au bătut în cap;
– pe o vînzătoare de la Confecţia, obligată, ca toţi cei din comerţ, să se spele din oră în oră, o mănîncă mîinile. Susţine, în faţa colegilor şi clienţilor, că i-a intrat în piele praful radioactiv.
– un preşedinte de Comitet de bloc a obligat pe toţi locatarii să-şi lase încălţămintea la intrare şi să intre în bloc desculţi. Să nu aducă în clădirea de zece etaje, pe tălpile pantofilor, praful radioactiv de pe străzi!;
– în Piaţa Dorobanţi un ţăran vinde ceapă cu următoarea strigătură: Ia ceapa iradiată/ Dai un leu şi mori o dată.
– o profesoară de Matematică şi-a oprit copii să mai meargă la şcoală şi-i ţine închişi în casă, cu storurile trase, pentru că, spune ea, radiaţiile intră prin sticlă o dată cu lumina. Tot ea şi-a cărat apă cu bidoanele dintr-un puţ de la marginea oraşului, de la 25 de kilometri, aşadar, pentru că apa de la robinet e contaminată;
– un asistent de la Filosofie se spală pe cap din oră în oră, susţinînd că praful radioactiv produce căderea părului;
– o tehniciană de la Laromet ar fi văzut norul radioactiv plutind deasupra Bucureştiului. E ca un nor de praf, susţine ea.
– mulţi inşi şi-au întrerupt concediul din staţiunile montane, pentru că – se spune – la mare altitudine există riscul unei întîlniri cu norul radioactiv care orbecăie deasupra ţării.
Cu această ocazie se descoperă că toată lumea are cunoştinţe care lucrează în domeniul nuclear. Fraţii, cumnaţii, verii, unchii şi nepoţii, toţi, pare-se, sînt responsabili cu radioactivitatea şi dau rudelor informaţii precise despre nivelul şi efectele acesteia.
Uriaşe cozi la Cico şi apă minerală, deşi unii cred că radiaţiile trec şi prin sticlă.
A venit izotropul! strigă la Farmacia din Pantelimon o tînără clientă.
Deşi iodura de potasiu se administrează numai copiilor, mulţi adulţi şi-au făcut rost de importante stocuri de pastile.
Discuţie la telefon: Dacă veniţi diseară la noi, vă dăm să luaţi pastile de iodură de potasiu!
Se spune că activul de partid şi de stat a fost convocat la sedii pentru a i se administra un medicament antiradioactiv special, mult mai puternic decît iodura de potasiu.
Hai să facem gîl, gîl, gîl/ Să scăpăm de Cernobîl/ – circulă prin crîşme o strigătură.
Numeroşi inşi au impresia că brusc îi doare capul şi în gît. Sînt efectele radiaţiilor – zic ei îndîrjiţi.
Se spune că şeful statului s-a închis într-un buncăr de plumb de teama iradiaţilor. Seara, la televizor, se dau imagini cu şeful statului care a primit pe ambasadorul Norvegiei.
Nu e el, e sosia lui, declară teoreticienii buncărului.
Un ziarist de la Scînteia ar fi văzut, în drum spre redacţie, porumbei morţi pe caldarîm din cauza radioactivităţii.
Se spune că în nordul ţării e prăpăd. Prutul ar fi plin de peşti cu burta în sus, morţi de radiaţii. La Suceava, populaţia a fost obligată să stea închisă în casă, dîndu-i-se de mîncare pe fereastră.
Se spune că circulaţia va fi suspendată întrucît maşinile stîrnesc praful radioactiv.
În sfîrşit, şi un efect pozitiv al radiaţiilor:
În Bucureşti, pentru prima dată în ultimii ani, se udă străzile!
